Sphera Franchise Group înregistrează în T4 vânzări consolidate în creștere cu 5,3% față de T3 și încheie anul 2020 cu rezultate peste estimări

Sphera Franchise Group („Sphera”) raportează vânzări consolidate de 710,8 milioane RON în anul 2020, reprezentând o scădere de 25,6% comparativ cu anul 2019. Rezultatul este cu mult peste estimările comunicate în raportul publicat în luna octombrie a anului trecut. Vânzările consolidate ale Grupului în T4 s-au ridicat la 208,4 milioane RON, ceea ce înseamnă o creștere de 5,3% comparativ cu T3.

„În ciuda unui an provocator, la finalul acestuia am reușit să obținem rezultate care sunt cu mult peste estimarea revizuită, comunicată în luna octombrie. Am luat decizii corecte, am reușit să maximizăm veniturile și să minimizăm costurile, oferind astfel cel mai bun rezultat posibil în ceea ce a fost cu siguranță cea mai mare lovitură pe care industria HoReCa a primit-o de când suntem pe piață. Anul acesta vom continua îmbunătățirile din punct de vedere al costurilor, investițiile în dezvoltare și ne vom concentra în continuare asupra serviciilor de livrare. Privim anul 2021 cu optimism și doresc să mulțumesc întregii echipe pentru devotamentul arătat în această perioadă dificilă”, a declarat Călin Ionescu, Directorul General al Sphera.

În T4/2020, Sphera a raportat un profit din exploatare în restaurante* de 14,5 milioane RON și un profit net* de 2,4 milioane RON. Este un rezultat foarte bun având în vedere că aproape toate restaurantele au fost operaționale, iar Grupul a beneficiat de sprijin mai mic din partea guvernului român și a avut oportunități limitate de a renegocia costurile chiriei. Compania a încheiat anul 2020 cu un profit operațional al restaurantelor* de 49,3 milioane RON, cu 60,4% mai mic decât anul anterior, în timp ce EBITDA normalizată* a fost de 44,1 milioane RON.

Noile restaurante deschise pe parcursul anului 2020 și creșterea vânzărilor prin canalele de livrare proprii, dar și prin intermediul platformelor de livrare au ajutat Sphera să obțină o performanță foarte bună în ultimele două trimestre, compensând astfel pierderile înregistrate în prima jumătate a anului.

Vânzările prin canalele de livrare proprii, precum și prin platformele de comenzi online ale agregatorilor au crescut de la 5,9% în anul 2019, la 25,3% în 2020. Astfel, pentru KFC România, ponderea a crescut de la 3% la 23%, pentru Pizza Hut s-a dublat, de la 25% la 50%, iar pentru Taco Bell, livrările au urcat de la 2% la 37%. În Moldova, dacă în 2019 nu au existat livrări, în 2020 s-a ajuns la un procent de 26%, iar în Italia acestea au crescut de la 0,5% la 14%.

Am reușit să obținem o cifră de afaceri de 208,4 milioane de lei în T4, care reprezintă o creștere de 5,3% față de T3, în ciuda restricțiilor asupra restaurantelor care au rămas închise la interior. Decizia de a ne concentra pe livrări a fost inspirată, întrucât, în T4, 31% din toate comenzile de pe cele trei piețe unde activăm au fost făcute prin serviciul de livrări. Performanța bună din ultimul trimestru și rezultatele peste estimarea revizuită de buget din octombrie ne dau motive să fim optimiști cu privire la performanța din acest an, a adăugat Valentin Budeș, Directorul Financiar al Sphera.

În cursul anului 2020, Sphera a inaugurat 5 noi restaurante KFC în România, 3 în Italia și 1 nou restaurant Taco Bell în România. În urma negocierilor purtate cu Yum!, Brands Inc., KFC România mai are încă 6 noi restaurante de deschis până la sfârșitul anului 2021. La finalul anului 2020, Sphera avea 158 de restaurante din care 138 erau în România, 18 în Italia și 2 în Republica Moldova.

*) excluzând impactul adoptarii IFRS 16.

Citeste continuarea aici: Sphera Franchise Group înregistrează în T4 vânzări consolidate în creștere cu 5,3% față de T3 și încheie anul 2020 cu rezultate peste estimări

Citește și