Publicitate
Publicitate

Senzația de foame: 5 motive pentru care apare, între mese

Senzația de foame este un mod prin care organismul îți transmite că are nevoie de mâncare, iar printre simptome te poți confrunta cu durerile de cap, o stare iritantă și dificultatea de a te concentra. Unele persoane reușesc să stea  mai mult timp fără să mănânce, dar aceste situații nu sunt valabile pentru toţi. Există câteva  explicații pentru care senzația de foame ar putea apărea mai devreme, între mese, iar printre acestea enumerăm cu succes lipsa proteinelor din dietă, a grăsimilor, fibrelor sau chiar stresul în exces și deshidratarea.

De ce apare senzaţia de foame:

Costul pentru un plin de carburant a crescut, față de finalul anului trecut, cu câteva zeci de lei, se plâng șoferii.  – Groaznic. Asta e! N-avem ce să facem. – Cât ați plătit acum pe plin în plus? – În jur de 40 de lei, chiar azi-dimineață. – Există niște băieți deștepți, care iau de la producătorul direct și vând în stație. Ca și în energie. – S-a scumpit tot, nu numai motorina. Și întreținerea, și tot, toate utilitățile.  Litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei Prețul mediu al benzinei: 6.12 lei, iar cel al motorinei: 6.07 lei. La sfârșitul anului trecut, benzina costa puțin peste 6 lei litrul. Pe 17 ianuarie, litrul de benzină se vindea chiar și cu 6.50 lei, iar cel de motorină, cu 6.52 lei.  Creșterea actuală a prețurilor la carburanți are mai multe motive, spun specialiștii. Primul este majorarea anuală cu 7 bani pe litru a accizei. Celelalte țin de fluctuația nivelului barilului de petrol de pe piețele internaționale și de actualele scumpiri în lanț.  Adrian Negrescu, analist financiar: „Creșterea prețurilor este influențată, pe de o parte, de scăderea cererii ca urmare a restricțiilor impuse de noul val pandemic, iar pe de alta de scumpirea petrolului, a energiei electrice, necesare în procesul de rafinare. La acestea se adaugă costurile operaționale ale benzinăriilor, în creștere semnificativă față de anul trecut.”  În doar două săptămâni, un plin de benzină sau de motorină s-a scumpit cu 25, chiar 30 de lei. În momentul de față, un litru de benzină sau de motorină se vinde cu prețuri curpinse între 6 lei 35 și 6 lei și 50 de bani. Analiștii economici preconizează că, în doar câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei.  Cei care vor să cumpere benzină mai ieftină sunt sfătuiți să meargă la benzinăriile de la marginea orașului sau de pe drumurile naționale, unde litrul de carburant este mai ieftin cu 10, chiar 15 bani.
RecomandariCostul pentru un plin de carburant a crescut, față de finalul anului trecut, cu câteva zeci de lei, se plâng șoferii. – Groaznic. Asta e! N-avem ce să facem. – Cât ați plătit acum pe plin în plus? – În jur de 40 de lei, chiar azi-dimineață. – Există niște băieți deștepți, care iau de la producătorul direct și vând în stație. Ca și în energie. – S-a scumpit tot, nu numai motorina. Și întreținerea, și tot, toate utilitățile. Litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei Prețul mediu al benzinei: 6.12 lei, iar cel al motorinei: 6.07 lei. La sfârșitul anului trecut, benzina costa puțin peste 6 lei litrul. Pe 17 ianuarie, litrul de benzină se vindea chiar și cu 6.50 lei, iar cel de motorină, cu 6.52 lei. Creșterea actuală a prețurilor la carburanți are mai multe motive, spun specialiștii. Primul este majorarea anuală cu 7 bani pe litru a accizei. Celelalte țin de fluctuația nivelului barilului de petrol de pe piețele internaționale și de actualele scumpiri în lanț. Adrian Negrescu, analist financiar: „Creșterea prețurilor este influențată, pe de o parte, de scăderea cererii ca urmare a restricțiilor impuse de noul val pandemic, iar pe de alta de scumpirea petrolului, a energiei electrice, necesare în procesul de rafinare. La acestea se adaugă costurile operaționale ale benzinăriilor, în creștere semnificativă față de anul trecut.” În doar două săptămâni, un plin de benzină sau de motorină s-a scumpit cu 25, chiar 30 de lei. În momentul de față, un litru de benzină sau de motorină se vinde cu prețuri curpinse între 6 lei 35 și 6 lei și 50 de bani. Analiștii economici preconizează că, în doar câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei. Cei care vor să cumpere benzină mai ieftină sunt sfătuiți să meargă la benzinăriile de la marginea orașului sau de pe drumurile naționale, unde litrul de carburant este mai ieftin cu 10, chiar 15 bani.

Nu consumi suficientă proteină. Consumul de proteină este important pentru controlarea apetitului. Proteina are proprietăți de a redue foamea, ceea ce te face automat să consumi mai puține calorii pe timpul zilei.

Somnul , de asemenea poate fi una din cauze. Este important pentru sănătate, mai ales că el ajută la o funcționare corespunzătoare a creierului și sistemului imunitar.

Carbohidrații rafinați, poate produce foame, sunt produse procesate cărora le lipsesc fibrele, vitaminele și mineralele. Una dintre cele mai populare surse de carbohidrați rafinați…

Cum creezi un design coerent în toată casa
RecomandariCum creezi un design coerent în toată casa

Citeste continuarea Aici