Lifestyle Cum se simte Simona Halep la 30 de ani
luni, 27 septembrie 2021, ora 08:49
39 citiri
Simona Halep a împlinit luni 30 de ani. Sezonul în curs nu a fost unul prea fericit pentru sportiva noastră, ea absentând o perioadă îndelungată din circuitul WTA din cauza unei accidentări. De asemenea, 2021 i-a adus căsătoria cu Toni Iuruc, dar și despărțirea de antrenorul Darren Cahill, cel alături de care a reușit cele mai importante rezultate ale carierei.
În contextul carierei, din cauza accidentării la gambă suferită la Roma, Simona Halep a avut un an cu o puţină prezenţă pe terenurile de tenis. Însă, ea s-a căsătorit cu Toni Iuruc, la Constanţa, după o relaţie de aproape doi ani şi apoi a anunţat că a încetat, a doua oară, colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill.
Simona Halep a început tenisul la 4 ani
Simona Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, ea a debutat în circuitul ITF şi a ajuns repede între cele mai bune tinere jucătoare din lume.
În anul 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar doi ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist.
Sezonul 2013, primul în lumina reflectoarelor pentru…
Citeste continuarea Aici