Publicitate
Publicitate

Care este obiectul extraterestru, unde pot trăi 8 miliarde de oameni ?

În urma unei analize științifice publicată recent, John Grant, expert în Știința solului de la Universitatea Southern Cross din Queensland, Australia a anunțat omenirea că cercetările sale au ajuns la o concluzie extraordinară, privind viața pe alte corpuri din cosmos.

Astfel, el afirmă că pe Lună există suficient oxigen pentru a susține viața a 8 miliarde de oameni, bazându-se pe producerea acestuia pe satelitul natural al Pământului, cu ajutorul tehnologiilor actuale.

În aceste vremuri, oamenii învață să trăiască cu mai puțin, din cauza scumpirilor
RecomandariÎn aceste vremuri, oamenii învață să trăiască cu mai puțin, din cauza scumpirilor

Deși oxigenul nu se găsește în atmosfera Lunii, el se află în abundență în suprafața acesteia, în proporție de 45%, iar recent lumea s-a concentrat asupra găsirii celor mai bune soluții de a-l produce acolo, potrivit Sci Tech Daily.

O primă mutare în această privință, a făcut-o NASA, care a semnat un acord cu Agenția Spațială din Australia pentru a trimite un rover construit de aceasta pe Lună, cu scopul de a colecta roci, care ar furniza oxigenul respirabil acolo.

Cercetările au arătat că oxigenul de pe Lună nu este sub formă gazoasă, ci prins în interiorul regolitului, stratul de rocă și praf care acoperă satelitul Pământului. Expertul vorbește despre…

Anul trecut, imobiliarele şi construcţiile din România au atras investiţii străine directe de aproape 1,2 miliarde de euro
RecomandariAnul trecut, imobiliarele şi construcţiile din România au atras investiţii străine directe de aproape 1,2 miliarde de euro

Citeste continuarea Aici