Publicitate
Publicitate

Un număr de 12 aeroporturi primesc ajutoare de stat de 84 de milioane de lei în urma pandemiei

În România, 12 aeroporturi regionale aflate în subordinea unor consilii judeţene şi a căror activitate a fost afectată de pandemia de Covid-19, vor primi peste 84 de milioane de lei. Fondurile au fost aprobate marți, 28 decembrie, de guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării.

Astfel, ”Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi (marţi – n.red.), printr-o Ordonanţă de urgenţă, o alocare de 84.038.000 lei pentru susţinerea activităţii a 12 aeroporturi  regionale, în vederea depăşirii dificultăţilor financiare cu care se confruntă acestea din cauza crizei generate de pandemia COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării.

Ajutoare de stat: Comisia aprobă un ajutor în valoare de 254 milioane EUR pentru sprijinirea reabilitării sistemului de termoficare din București
RecomandariAjutoare de stat: Comisia aprobă un ajutor în valoare de 254 milioane EUR pentru sprijinirea reabilitării sistemului de termoficare din București

În contextul repartizărilor, cea mai mare sumă, respectiv nouă milioane de lei, o va primi Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca.

Financiar, actul normativ mai prevede o alocare financiară pentru aeroporturile din: Iaşi – 6.530.000 lei; Sibiu – 6.655.000 lei; Craiova – 8.730.000 lei; Bacău – 7.972.000 lei; Suceava – 3.657.000 lei; Arad – 7.900.000 lei; Maramureş – 8.500.000 lei; Oradea – 8.800.000 lei; Satu Mare – 7.000.000 lei; Târgu Mureş – 5.984.000 lei; Tulcea –…

Citeste continuarea Aici

Ajutoare de stat: Comisia extinde durata și sfera cadrului temporar pentru a sprijini economia în contextul pandemiei de coronavirus
RecomandariAjutoare de stat: Comisia extinde durata și sfera cadrului temporar pentru a sprijini economia în contextul pandemiei de coronavirus