Este timpul să ne regândim modul în care livrăm ajutor Siriei | Războiul din Siria

O rezoluție crucială a Consiliului de Securitate al ONU care autorizează livrarea de ajutor transfrontalier Siriei fără aprobarea guvernului sirian urmează să expire în ianuarie. Din 2014, aceste livrări au reprezentat un colac de salvare pentru milioane de oameni care trăiesc în zonele controlate de rebeli din nordul țării. Neaprobarea unei prelungiri, pe fondul înrăutățirii condițiilor de iarnă și a unei crize economice globale, ar putea duce la o catastrofă umanitară.

Contrar percepției comune că situația din Siria s-a stabilizat și că sirienii nu mai au nevoie de ajutor umanitar urgent, condițiile, în special în nord-vestul controlat de rebeli, se deteriorează de ceva timp. Regimul Assad și Rusia continuă să blocheze accesul la alimente, medicamente și alte articole esențiale. Pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și recesiunea economică globală care a urmat au exacerbat criza. Creșterea inflației în Turcia vecină a avut, de asemenea, un efect devastator asupra economiei regiunii, unde lira turcească este utilizată pe scară largă alături de dolarul american.

Astăzi, aproximativ patru milioane de oameni din nord-vestul Siriei au nevoie urgentă de ajutor. Peste 3,1 milioane de persoane strămutate în interior (IDPs) suferă de nesiguranță alimentară. Apa curată este rară. Bolile transmisibile periculoase, cum ar fi holera, se răspândesc, deoarece familiile preferă să cheltuiască puținii bani pe care îi au pe mâncare, mai degrabă decât pentru rechizite. Situația de securitate se deteriorează, de asemenea, cu ciocniri tot mai mari între facțiuni armate, atacuri ISIL (ISIS) și bombardamente guvernamentale. Chiar luna trecută, atacurile cu rachete asupra taberei Maram pentru persoane strămutate în interiorul Idlib au ucis cel puțin 10 civili, inclusiv copii.

Cu toate acestea, am observat o scădere bruscă a ajutorului umanitar pentru Siria, mai întâi din cauza pandemiei de COVID-19 și apoi a reorientării finanțării internaționale către criza ucraineană. Drept urmare, organizațiile umanitare se luptă să țină pasul cu decalajul tot mai mare dintre nevoile în creștere și resursele în scădere.

Pe măsură ce se apropie termenul limită pentru reînnoirea autorizației de ajutor transfrontalier, este necesar să se regândească modul în care comunitatea internațională oferă ajutor Siriei. Există câțiva pași care pot fi luati pentru a se asigura că milioane de sirieni care au îndurat deja ani de conflict nu vor continua să sufere.

În primul rând, trebuie recunoscut că aprobarea Rusiei nu este necesară pentru a oferi ajutor transfrontalier Siriei în temeiul dreptului internațional umanitar (DIH).

Moscova a împiedicat încă de la început eforturile internaționale de a furniza ajutor populațiilor asediate din Siria. Rusia a fost cea care a cerut reînnoirea semestrială a rezoluției Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (UNSC) privind ajutorul transfrontalier – inițial reînnoirea era anuală – și a amenințat în mod constant că va anula rezoluția. Cu toate acestea, conform DIH, toate părțile implicate în conflict au obligația de a permite actorilor umanitari să livreze bunuri esențiale populațiilor afectate: nimeni nu poate opune acțiunilor umanitare.

În prezent, atenția diplomatică se concentrează pe asigurarea reînnoirii rezoluției privind ajutorul transfrontalier. Dar trebuie să se schimbe atenția, amintindu-ne responsabilitățile comunității internaționale în temeiul DIH și găsirea de soluții alternative care să mențină fluxul de ajutor peste graniță în cazul în care nu se prelungește în ianuarie.

Mai multe state și organizații internaționale lucrează deja în acest scop. Marea Britanie, de exemplu, a condus crearea unui pool alternativ pentru a ușura fluxul de fonduri către ONG-urile internaționale și siriene în cazul nereînnoirii în ianuarie 2023. Dar este puțin probabil ca Națiunile Unite să-și continue operațiunile de ajutor transfrontalier. fără o rezoluție a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite în concordanță cu interpretarea acesteia a ceea ce reprezintă respectarea principiului suveranității statului. Cu toate acestea, după cum a afirmat în mod convingător un raport recent comandat de Coaliția Americană de Ajutor pentru Siria (ARCS), entitățile ONU au un mandat legal de a continua operațiunile de ajutor transfrontalier conform dreptului internațional. Recursul la Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite nu face decât să perpetueze politizarea ajutorului pentru Siria.

În al doilea rând, în acest moment, comunitatea internațională trebuie să înceapă să se gândească și la schimbarea tipului de ajutor pe care îl oferă nordului Siriei. Dincolo de pur și simplu scopul de a satisface nevoile umanitare de bază și imediate, părțile ar trebui să se concentreze pe facilitarea dezvoltării și construirea rezilienței în regiune prin proiecte pe termen lung axate pe durabilitate și localizare. Nu este vorba doar despre strângerea de fonduri suplimentare într-un mediu cu resurse insuficiente, ci și despre o mai bună legătură între eforturile umanitare și cele de dezvoltare.

În timp ce unii donatori, cum ar fi Norvegia și Elveția, se îndreaptă către finanțare și sprijin pe mai mulți ani pentru programarea de dezvoltare în nord-vestul Siriei, există mult loc de îmbunătățire.

Trecerea la o abordare pe termen mai lung care promovează redresarea economică, construiește capacitatea de furnizare a serviciilor și întărește reziliența ar fi benefică chiar dacă rezoluția Consiliului de Securitate al ONU privind ajutorul transfrontalier va primi încă șase luni în ianuarie, deoarece ar reduce dependența regiunii de ajutor extern și sprijin pe termen lung. Și dacă rezoluția nu este extinsă, această abordare ar deveni și mai importantă.

Deplasarea concentrării ajutorului internațional către consolidarea capacităților este, de asemenea, crucială, având în vedere potențiala întoarcere pe scară largă a refugiaților sirieni în următorul an.

În Turcia, unde locuiesc în prezent milioane de sirieni, retorica anti-refugiați câștigă teren pe fondul unei crize a costului vieții care se agravează rapid. Înainte de alegerile din 2023, partidele de opoziție profită de sentimentul anti-refugiați în creștere, angajându-se să-i mute în masă pe sirieni în țara lor de origine. Partidul AK, sub guvernul președintelui Recep Tayyip Erdogan, a abordat și problema refugiaților. Erdogan însuși a vorbit despre planurile de a trimite cel puțin un milion de refugiați peste graniță.

Potențiala întoarcere a sute de mii de refugiați în Siria necesită o atenție urgentă din partea agențiilor de dezvoltare și umanitare și a donatorilor. Creșterea cererii de fonduri și resurse financiare epuizate va face mai dificilă chiar și menținerea nivelului scăzut actual de aprovizionare pentru cei care au nevoie. Majoritatea refugiaților nu se vor întoarce la locurile lor de origine, ci vor fi strămutați în nord-vestul Siriei, un teritoriu din ce în ce mai aglomerat care se confruntă cu crizele economice și umanitare. Există preocupări uriașe de securitate și siguranță, având în vedere „abuzurile și persecuțiile ale drepturilor omului din mâna guvernului sirian și a milițiilor afiliate” documentate, suferite de cei repatriați din Iordania și Liban, precum și luptele continue între grupurile armate nestatale din zonele din afara țării. controlul guvernului.

Organizațiile naționale și internaționale trebuie să dezvolte planuri și să prevadă scenarii bazate pe primirea unui număr mare de repatriați în nordul Siriei. Comunitatea internațională și Națiunile Unite ar trebui să-și intensifice eforturile diplomatice pentru a se asigura că aceste negocieri au loc într-o manieră organizată care să permită întoarcerea în siguranță și voluntară a refugiaților.

Pe scurt, după ani de susținere neclintită, comunitatea internațională are obligația de a le permite celor patru milioane de oameni blocați în nord-vestul Siriei nu numai să își îndeplinească nevoile de bază, ci și să înceapă să-și construiască reziliența.

Pe termen scurt, indiferent de soarta rezoluției Consiliului de Securitate al ONU privind ajutorul transfrontalier, accesul necondiționat la ajutoare vitale, în special la hrană și apă, ar trebui să fie garantat tuturor sirienilor. Acest lucru necesită acoperire media internațională și campanii de strângere de fonduri pentru a crește donațiile pentru criza siriană, care a scăpat în mare parte din conștiința publicului odată cu proliferarea crizelor globale. Pe termen lung, sirienii trebuie să aibă posibilitatea nu numai de a supraviețui, ci și de a-și reconstrui viețile și mijloacele de trai.

Poporul sirian nu trebuie ținut ostatic de politică.

Opiniile exprimate în acest articol sunt ale autorului și nu reflectă neapărat poziția editorială a Al Jazeera.