Pe măsură ce ceasul vremii bate, aviatorii se întrec pentru a fotografia ghețarii | Criza climatică

Bucăți de gheață pluteau în apă albastră lăptoasă. Norii s-au mișcat și au ascuns vârfuri muntoase falnice. Cu cât te apropii de suprafață, cu atât mai tare urlă apa și gheața „crape” mai tare în timp ce bucățile cad din brațul celui mai mare ghețar din Europa.

Peisajul era vast, elementar și aparent cu mult peste dimensiunea umană. Întreaga lume, se părea, era întinsă. Pe acest fundal uriaș, avionul care îl transporta pe bărbatul care urmărea ghețarilor arăta aproape ca o jucărie.

Acesta a fost locul de joacă al lui Garrett Fisher, în vârstă de 41 de ani, și lucrarea vieții sale.

Călătorea prin lume, uitându-se de sus la ea, așezat pe scaunul lui micuțul avion „Super Cub” alb-albastru. Aici și-a combinat cele două pasiuni vechi de fotografie și zbor, într-un efort de a documenta fiecare ghețar rămas pe fața Pământului.

Dar a făcut-o și pentru că ceasul climatic ticăie și ghețarii planetei se topesc. Pentru că Fisher era convins că documentarea, arhivarea și amintirea tuturor acestor lucruri serveau unui scop.

Ghețarii nu sunt statici. Într-o lume care devine din ce în ce mai fierbinte, ei devin mai mici.

Potrivit datelor Agenției Europene de Mediu (AEE), Alpii, de exemplu, au pierdut aproximativ jumătate din volum din 1900, cu cea mai vizibilă accelerare a topirii din anii 1980. Se așteaptă ca retragerea ghețarului să continue.

Estimările AEE au precizat că până în 2100 volumul ghețarilor europeni va continua să scadă între 22% și 84%, și asta într-un scenariu moderat. Un model mai agresiv sugerează că până la 89% ar putea fi pierdut.

Fisher a lansat Glacier Initiative, o organizație non-profit pentru a-și susține și prezenta munca și intenționează să-și deschidă arhiva publicului pentru cercetare.

„Putem trăi fără ele. Vom trăi fără ele”, spune Fisher. „Cu toate acestea, ne doare să le pierdem.”