Izolație termică: sfaturi și recomandări
Confortul termic resimțit la nivelul locuințelor este important mai ales în timpul sezonului rece, atunci când temperaturile exterioare scad foarte mult. O izolație termică eficientă devine deosebit de utilă, deoarece aceasta are rolul de a preveni schimburile de temperatură cu exteriorul, prin intermediul punților termice. Dacă te gândești să îți izolezi locuința, iată care sunt sfaturile și recomandările pe care ar trebui să le ai în vedere!
Folosește izolația termică în grosimea de strat recomandată
Izolația termică se calculează în funcție de grosimea elementelor structurale și de nevoia de izolare a acestora. Primul pas pe care trebuie să îl faci este să calculezi grosimea de izolație de care ai nevoie, iar pentru a fi sigur că ai ales corect poți urmări specificațiile proiectului casei. Pentru orice dimensiune a izolației poți comanda aici materialul izolator, astfel încât lucrările de reabilitare termică a clădirii să poată începe.
Respectă condițiile de aplicare a materialului izolator
În general fiecare material de construcții are nevoie de anumite condiții pentru a fi aplicat. Prima dintre acestea este temperatura, în sensul că majoritatea materialelor se aplică la temperaturi pozitive, de peste 5 grade Celsius.
Dacă vorbim despre izolații interioare, acestea pot fi făcute și dacă spațiul este încălzit cu ajutorul unor aeroterme, însă în cazul în care izolarea se face la exterior este nevoie de așteptarea unei temperaturi potrivite. Sub nicio formă materialele izolatoare nu se aplică la temperaturi de îngheț. Apa din structură poate condensa atunci când se dezgheață, conducând la formarea condensului la exterior.
Tot din categoria condițiilor de aplicare face parte și pregătirea substratului. Acesta trebuie să fie curat, lipsit de fisuri, goluri sau găuri, pentru a permite materialului izolator să lucreze în mod eficient. Din acest motiv, înainte de începerea izolării, se recomandă curățarea substratului de resturile materialelor pentru construcții și de praf. De asemenea, se recomandă umplerea fisurilor și nivelarea golurilor.
În vreme ce golurile se nivelează ușor cu glet, fisurile necesită umplere fie cu material cimentos (lapte de ciment), fie cu rășini epoxidice. În cazul fisurilor prin care curge apa se recomandă umplerea acestora cu rășini poliuretanice care expandează la contactul cu apa, împiedicând astfel curgerea acesteia.
Analizează coeficienții de transfer termic
Una dintre cele mai importante probleme de analizat este cea a transferului termic. Izolația este menită să stopeze transferurile termice la nivelul structurii și a punților termice, însă nu toate materialele izolatoare au coeficienți similari. Cei mai buni coeficienți de transfer termic se regăsesc în cazul polistirenului și a vatei minerale. Aceste materiale au și o densitate bună, dar și caracteristici foarte bune de reținere a temperaturilor la interior.
Alege o izolație care nu încarcă clădirea
Greutatea proprie a clădirii este un aspect foarte important, deoarece de aceasta depinde stabilitatea întregului ansamblu. Fiecare element pe care îl adăugăm structurii o influențează pe aceasta în consecință. De aceea, pentru a limita efectele îngreunării, este important să alegi materiale de construcții ușoare, cu structură aerată, așa cum sunt spuma poliuretanică și polistirenul.
Aceste materiale sunt ușoare, însă izolează foarte eficient, iar la nivel de costuri sunt accesibile, potrivite pentru lucrări de calitate. Accesoriile și materialele adiacente nu ridică nici ele costuri exagerate, așadar vei putea efectua o lucrare corectă de izolare, care să protejeze cât mai bine structura.
Pentru a te putea bucura de o soluție perfectă de eficientizare termică a clădirii ar trebui să ai în vedere aceste câteva sfaturi și recomandări. Nu uita să ceri ajutorul specialiștilor acolo unde ai nevoie și de asemenea să alegi materialul izolator din magazine specializate, pentru un plus în ceea ce privește calitatea!