Lily Allen a transformat complet ideea de concert pop în cel mai recent turneu al său, „West End Girl”. Timp de 55 de minute, artista britanică a decis să cânte exclusiv pe negative, ignorând complet hiturile care au consacrat-o în setul principal. Spectacolul de la teatrul Orpheum din L.A. a fost, pe bune, altceva.
Un spectacol atipic și o deschidere neașteptată
V-ați gândit vreodată cum ar fi să mergeți la un concert pop doar pentru a intra în mintea artistului, fără artificii? Ei bine, Lily Allen face exact asta. Cântă tot albumul lansat anul trecut, cap-coadă, fără să spargă al patrulea perete nici măcar cu un salut clasic către public. Singura interacțiune directă cu audiența este o simplă reverență la final.
Și totuși, cum rămâne cu melodiile celebre? Soluția găsită de artistă este surprinzătoare. În deschidere, un trio feminin de violoncele numit Dallas Minor Trio a preluat scena. Timp de aproximativ 40 de minute, instrumentistele au cântat un set de cele mai mari hituri ale lui Allen, printre care „The Fear”, „Smile”, „Fuck You” și „LDN”. Versurile rulau pe un ecran deasupra scenei, exact ca la karaoke. E drept că, în prima seară din L.A., publicul a fost puțin timid până când primele voci curajoase au început să cânte.
Drama conjugală adusă sub lumina reflectoarelor
Spectacolul principal începe cu Lily îmbrăcată într-o jachetă galben-canar, cu o fustă asortată și o fundă neagră. Stă sub un semn de neon cu titlul albumului. După primele două minute de bossa nova veselă, artista răspunde la un telefon fix. Acesta e momentul în care aflăm intriga poveștii: soțul ei își dorește o căsnicie deschisă sau permisiunea de a avea aventuri.
Restul serii este o luptă a ei de a se convinge că acest lucru este în regulă, până când realizează că nu este. Într-o cronică publicată recent, relatează Bravonet, jurnalistul Chris Willman notează că abordarea riscantă funcționează perfect: „ascultarea albumului dintr-o singură mișcare este ca și cum te-ai cufunda într-un spectacol teribil de o singură femeie, în care ea trece prin prăbușirea unei căsnicii de vis în ceva ce pare a fi timp real.” Din cele 14 piese ale materialului discografic, 12 sau 13 explorează exact această dinamică toxică.
Recuzită excentrică și momente de vulnerabilitate
Dar lucrurile devin cu adevărat interesante la capitolul vizual. Pe scenă nu există niciun instrumentist. Singurii oameni care apar pe parcurs sunt membrii unei echipe din umbră care mută patul din budoarul ei. Artista își pune ochelarii de citit pentru piesa „Tennis”, o melodie despre cum a analizat prea atent telefonul partenerului.
Numai că surprizele nu se opresc aici. Un braț plin de bijuterii iese de sub pat, iar o pereche de picioare apare din frigider și trebuie împinsă la loc. Există și o poșetă plină cu medicamente expirate pe care le varsă pe podea în timpul piesei „Relapse”, unde versurile lovesc puternic: „I want a drink / I want a Valium”. Tot ca recuzită vedem o rolă lungă de chitanțe din timpul aventurilor (inclusiv o notă de plată de 11.000 de dolari de la Chanel), dar și faimoasa pungă Duane Reade, plină cu jucăriile sexuale ale soțului.
Fără bis, doar o realitate crudă
Iar la capitolul coregrafie, piesa ska „Nonmonogamummy” aduce zâmbete amare. Allen face o mișcare de legănat un bebeluș, apoi își desface ușor picioarele în timp ce cântă: „I’m just trying to be open.”
Finalul show-ului este lipsit de orice triumf fals.
După ultima piesă, „Fruityloop”, nu există niciun bis cu hituri vechi. Imaginea care îți rămâne în minte este cea a artistei, îmbrăcată acum într-o rochie strălucitoare maro-ciocolatiu, lăsându-se ușor în jos într-o ghemuire resemnată. În piesa „Dallas Major”, ea repetă obsesiv: „I hate it here”.
Turneul american al lui Lily Allen se va relua pe 3 septembrie, cu un concert programat la Madison Square Garden din New York.
