Unii dintre cei mai mari producători europeni de electrocasnice și componente spun că avansul produselor fabricate în Asia, mai ales în China, poate avea efecte serioase asupra industriei din Europa. Ei avertizează că această presiune poate duce la închiderea unor fabrici, la amânarea investițiilor noi și la concedieri. Efectele se resimt și în rețelele industriale în care România are deja o bază de producție.
Mesajul transmis de companii este că diferența de cost nu mai poate fi compensată doar prin eficiență operațională. Industria indică două surse principale ale presiunii: costul mai ridicat al energiei în Europa și un cadru de reglementare mai apăsător decât cel cu care se confruntă competitorii din Orientul Îndepărtat. Pentru firmele care au active industriale locale, acest context mărește riscul de investiții amânate, restructurări și, în scenariul sever invocat de producători, de relocare a producției în Asia.
Pentru România, miza depășește concurența comercială dintre frigidere, aragazuri sau mașini de spălat. Un transfer de producție ar însemna pierderi de volum industrial, presiune asupra locurilor de muncă și o atractivitate mai redusă pentru viitoare investiții în manufactură. În același timp, pentru investitori și antreprenori, semnalul este că avantajul de cost al producției europene se erodează tocmai în zonele unde concurența importurilor devine mai puternică.
Akin Garzanli, CEO al Beko Europe, a descris acest dezechilibru de cost într-un interviu acordat Financiarul: „Costul energiei e mult mai mare în Europa, iar reglementările şi regulile sunt multe. Așadar, lupta cu ţările din Orientul Îndepărtat, în special China, este inegală, dat fiind că acolo jucătorii nu se confruntă cu aceleaşi probleme. Totuşi, noi vrem să continuăm să producem aici.”
Declarația este importantă și din perspectiva marjelor. Dacă energia costă mai mult, iar conformarea aduce cheltuieli fixe și administrative suplimentare, producătorii europeni intră în competiție cu o bază structurală de cost mai mare. Într-un sector bazat pe volume, o astfel de diferență poate bloca extinderile și poate muta accentul managementului de la creștere la protejarea cash-flow-ului.
Avertismentul nu vine doar din sectorul electrocasnicelor. Și producătorii de mobilă au cerut o politică europeană coerentă pentru sprijinirea industriei locale, arătând că, în lipsa unei intervenții, unele companii se îndreaptă spre faliment, iar altele sunt nevoite să se restructureze. Exemplul invocat este Taparo. Pentru mediul de afaceri, această paralelă indică o problemă de competitivitate care nu mai ține de un singur subsector, ci de un risc sistemic pentru producția locală și lanțurile de furnizori.
Producătorii cer Uniunii Europene să intervină mai ferm. Formula transmisă de industrie este directă: „Vrem ca UE să nu mai stea să se uite şi să aştepte.” În interpretarea companiilor, lipsa de reacție poate duce la fabrici închise, investiții amânate, concedieri și chiar la mutarea producției în Asia, unde costurile sunt mai mici, există experiență industrială, iar statele oferă sprijin.
Până acum nu au fost publicate date exacte privind numărul de angajați din România care ar putea fi afectați direct și nici valoarea investițiilor pierdute sau blocate. De asemenea, nu există estimări privind ponderea produselor chinezești pe piața românească de electrocasnice și nici un impact cuantificat al energiei și reglementărilor asupra marjelor locale. Chiar și în lipsa acestor cifre, semnalul transmis de industrie rămâne clar: presiunea asupra costurilor și a alocării capitalului a ajuns la un nivel la care managementul discută despre continuitatea unor capacități de producție în Europa, inclusiv cu implicații directe pentru fabrici, investiții și locuri de muncă din România.
