Unirea cu România a revenit în dezbaterea publică din Republica Moldova ca o cale alternativă pentru aderarea la Uniunea Europeană, în cazul în care parcursul direct de integrare ar fi blocat. Vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această posibilitate drept un „Plan B”. Obiectivul oficial al Chișinăului rămâne însă finalizarea condițiilor de aderare până în 2029 și obținerea statutului de membru deplin până în 2030. Întrebată dacă ar vota pentru unire la un referendum, președinta Maia Sandu a răspuns afirmativ: „Da”.
Republica Moldova are o populație de aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000 dețin deja cetățenie română. Sprijinul public pentru unificare este de aproximativ 40% în rândul cetățenilor moldoveni, un procent care s-a dublat în ultimul deceniu, conform lui Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene. În România, susținerea pentru acest proiect este de aproximativ 70%.
Discuția este legată de contextul istoric, cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova făcând parte din România în perioada 1918-1940, înainte de a fi anexată de Uniunea Sovietică. Potrivit unei analize Jurnalul Național, scenariul unirii este direct legat de presiunea de securitate din regiune și de influența Rusiei. Prin unirea cu România, Republica Moldova ar intra direct în Uniunea Europeană și NATO.
Proiectul se confruntă cu două obstacole politice majore. Primul este regiunea separatistă Transnistria, care nu se află sub controlul autorităților de la Chișinău și este susținută de Rusia, unde staționează trupe rusești. Al doilea obstacol este Găgăuzia; un acord din 1994 permite acestei regiuni autonome să își declare independența dacă Republica Moldova își schimbă statutul, inclusiv prin unirea cu România. La aceste dificultăți se adaugă și costurile economice ale unui astfel de demers.
