Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, prins de poliţişti (surse)

0

Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, dat în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea de 8 ani, a fost găsit de poliţişti în Cluj, conform unor surse oficiale.

„În cursul acestei zile, a fost depistată o persoană aflată în urmărire naţională, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o pedeapsă de 8 ani. Cel în cauză urmează a fi încarcerat în cea mai apropiată unitate de detenţie”, a anunţat IGPR.

George Karam a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare după ce trei tinere dansatoare au decedat într-un incendiu care a mistuit localul respectiv din Constanţa în aprilie 2014.

De asemenea, judecătorii au decis ca el să achite, împreună cu alţi condamnaţi din dosar, peste 850.000 de euro daune morale către părţile civile din dosar.

Pe data de 5 aprilie 2014, un puternic incendiu izbucnit la Restaurantul Beirut din Constanţa a provocat decesul a trei tinere în vreme ce alte două persoane au fost rănite, pompierii reuşind să stingă incendiul după o intervenţie de cinci ore.

Sursa foto: observatorulbv.ro

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata