O companie importantă din România are datorii de sute de milioane și salarii de mii de lei

O companie importantă de stat a informat că au înregistrat pierderi de sute de milioane de lei, la venituri totale de peste două miliarde. Ceea ce este curios este faptul că salariile au o medie ridicată, întrucât salariul mediu lunar pe salariat poate ajunge la 6.008 lei.

Este vorba despre CFR Călători, care aproximează pierderi în valoare de peste 431 milioane de lei în acest an, la venituri totale de 2,136 miliarde de lei. Firma românească a informat că va aloca mai bine de 860 milioane de lei pentru restaurarea vagoanelor și locomotivelor, potrivit proiectului ce are în vedere bugetul de venituri și cheltuieli al firmei, ce a fost publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor, care este acționarul majoritar al societății.

„Faţă de realizările anului 2018, veniturile totale programate în anul 2019 sunt reduse cu 1,25%, iar cheltuielile totale sunt majorate cu 13,06%, societatea programând o pierdere de 431.051 mii lei”, este inclus în nota de fundamentare.

Pe anul 2019, cuantumul compensației (1,015 miliarde de lei) înseamnă aproximativ 66,70% din necesarul fundamentat, ce valorează 1,523 miliarde de lei,  „fapt ce conduce la o neacoperire a cheltuielilor privind activitatea curentă de exploatare”, se mai precizează în document, conform news.ro

CFR Călători și-a bugetat cheltuielile totale de 2,567 miliarde de lei, iar cheltuielile de tip salarial sunt în cantitate de 950,29 milioane de lei.

„Cheltuielile de natură salarială au fost majorate ca urmare a: majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; reîntregirii acestora, pentru întregul an 2019, determinate ca urmare a…

Citeste continuarea Aici

Citește și