Costul orar al forţei de muncă în trimestrul II, în creştere cu 5,7% faţă de primele trei luni (INS)

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat în trimestrul II 2019 o rată de creştere de 5,7% faţă de primele trei luni ale anului şi de 12,46% raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de trimestrul I 2019, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în trimestrul II în toate activităţile economice. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (21,68%), în intermedieri financiare şi asigurări (16,88%) şi în tranzacţii imobiliare (11,43%).

Cele mai mici creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) au avut loc în construcţii (2,05%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (2,89%) şi în informaţii şi comunicaţii (2,98%).

Faţă de trimestrul anterior, creşterea componentei cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a fost în trimestrul II 2019 de 5,66%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) de 7,25%.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în trimestrul II 2019 în toate activităţile economice. Cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activităţile de învăţământ (21,81%), ca efect al aplicării…

Citeste continuarea aici

Citește și