ŞTIRILE SERII – ECONOMIC – 12 SEPTEMBRIE

* Complexul Energetic Oltenia a finalizat un document pe care îl va trimite pentru aprobare Comisiei Europene şi care prevede o schemă de sprijin pentru ca producătorul de energie să-şi poată plăti certificatele de emisii aferente acestui an, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Sorin Boza, directorul general al companiei.

* Un număr de opt proiecte pentru îmbunătăţirea prevenţiei şi pentru reducerea inegalităţilor în sistemul românesc de Sănătate vor fi finanţate cu fonduri în valoare de 47 de milioane de euro acordate prin granturi ale Spaţiului Economic European (SEE) şi prin granturi norvegiene, potrivit unui comunicat publicat joi de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

* Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, participă în perioada 13-14 septembrie a.c., la Helsinki, la reuniunea informală a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al UE (ECOFIN) organizată de către Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE şi la întâlnirea EUROGRUP în format extins, a anunţat, joi, ministerul de resort.

* Legea Francizei, adoptată miercuri în plenul Parlamentului, oferă un sprijin real atât antreprenorilor români, cât şi companiilor străine, prin transparentizarea procesului de deschidere a francizelor, a declarat joi secretarul de stat din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), Paula Pîrvănescu, în cadrul Forumului de Afaceri România-Principatul Monaco.

* Producătorii de energie, cel puţin cei noi, nu ar trebui obligaţi să vândă electricitatea doar pe bursă, iar PNL va depune un proiect pentru a modifica în acest sens Legea energiei, a declarat, joi, Virgil…

Citeste continuarea aici

Citește și