Ministrul Transporturilor: Gara de Nord intră în modernizare din octombrie; lucrările vor dura doi ani

Modernizarea Gării de Nord din Bucureşti va începe la sfârşitul lunii octombrie şi va dura doi ani, investiţia fiind făcută cu fonduri europene, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat într-o vizită în judeţul Alba.

"Este un proiect pornit pe fonduri europene (…). Vor începe lucrările, dacă nu mă înşel, de la sfârşitul lunii octombrie. Este un proiect ambiţios. Valoarea este undeva la 100 de milioane (de euro – n.r.)", a declarat ministrul Transporturilor. El a menţionat că lucrările de modernizare vor dura doi ani.

Răzvan Cuc a spus că va fi făcută şi o sistematizare a spaţiilor comerciale, astfel încât să fie "o logică" în amplasarea acestora.

"O să se facă o sistematizare la fel cum este, probabil, în toate aeroporturile şi toate gările moderne din capitalele Uniunii Europene. Aşa cum trebuie să fie şi Bucureştiul o capitală modernă, cu o Gară de Nord modernă", a conchis ministrul Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, în luna iunie, în timpul unei vizite în judeţul Arad, că lucrări de modernizare a Gării de Nord din Bucureşti vor fi executate înainte de începerea Campionatului European de Fotbal de anul viitor, iar ulterior obiectivul va fi supus unor lucrări mai ample. "Modernizarea va fi una de amploare, dar cu siguranţă în prima parte vom face o modernizare care să se finalizeze până la începerea campionatului. Acolo trebuie regândit totul, un concept nou", declara în iunie ministrul Răzvan Cuc, care a apreciat că şantierul primei etape de modernizări va fi finalizat până la începerea campionatului. AGERPRES / (A – autor:…

Citeste continuarea aici

Citește și