Ministrul Cuc: Vom introduce Autostrada Marii Uniri în prima şedinţă a CSAT

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat luni, la Bicaz, că va propune în prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ca autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni să devină obiectiv de interes strategic naţional.

Ministrul Transporturilor a adăugat că pentru tronsonul Târgu Mureş – Ditrău – Tîrgu Neamţ a fost semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate, iar pentru tronsonul Tîrgu Neamţ – Iaşi sunt în evaluare cele patru oferte depuse.

Răzvan Cuc a mai spus că tronsonul Iaşi – Ungheni a fost scos la licitaţie pentru proiectare şi execuţie.

''Aşteptăm primul CSAT ca să declarăm şi Autostrada Marii Uniri obiectiv de interes strategic naţional'', a declarat ministrul Transporturilor.

El a mai spus că la începutul lunii octombrie ar putea fi semnat contractul pentru drumul expres Piatra Neamţ – Bacău.

''A fost terminată evaluarea tehnică şi financiară, în patru zile vom avea raportul. Aşteptăm 10 zile lucrătoare pentru a vedea dacă sunt contestaţii şi, dacă nu sunt, după 4 octombrie vom putea semna contractul. Pe primele date preliminare s-ar preta să facem autostradă, nu drum expres'', a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor se află luni într-o vizită de lucru în judeţul Neamţ. Acesta a inspectat, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale de pe teritoriul judeţului Neamţ.

''În condiţiile actuale de investiţii ale Companiei Naţionale de Drumuri, până la sfârşitul anului reuşim să reabilităm 90% din drumurile naţionale din judeţul Neamţ'', a declarat…

Citeste continuarea aici

Citește și