Claudia-Gina Anase, noul preşedinte al directoratului Transelectrica, după revocarea lui Marius Caraşol
Consiliul de Supraveghere (CS) al Transelectrica l-a revocat joi din funcţie pe preşedintele directoratului, Marius Caraşol, şi a decis numirea în locul acestuia a Claudiei-Gina Anase, potrivit unui comunicat al companiei, remis AGERPRES.
"Consiliul de Supraveghere al Companiei, din preocupare pentru imaginea societăţii, a decis, având în vedere informaţiile difuzate în presă în ultimele 24 de ore, referitoare la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, revocarea domnului Marius-Danuţ Caraşol din calitatea de membru al Directoratului, respectiv preşedinte al Directoratului. Începând cu data de 19 septembrie 2019, în calitatea de preşedinte al Directoratului a fost numita doamna Claudia-Gina Anase", spun reprezentanţii transportatorului de energie.
Potrivit acestora, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica tratează cu responsabilitate şi respect importanţa guvernanţei corporative în administrarea societăţii, precum şi imaginea companiei în relaţia cu investitorii şi partenerii.
Revocarea lui Caraşol vine în contextul în care mai multe publicaţii au relatat că şi-ar fi falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti.
Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.
Potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile…
Citeste continuarea aici