Fermierii pot primi ajutoare de 2 lei pe kilogram pentru comercializarea lânii până la 21 octombrie
Guvernul a aprobat, joi, extinderea de la 30 septembrie la 21 octombrie a termenului până la care fermierii pot valorifica lâna, în cadrul unui program de ajutor de minimis prin care primesc 2 lei pe kilogram, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis AGERPRES.
Astfel, în şedinţa de joi a Guvernului a fost aprobată o Hotărâre ce modifică şi completează HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii".
Actul normativ adoptat astăzi prelungeşte perioada de cerere pentru anul 2019, respectiv perioada în care se valorifică lâna, de la 30 septembrie până la data de 21 octombrie 2019, inclusiv. Depunerea documentelor justificative pentru obţinerea sprijinului financiar se poate realiza până la data de 1 noiembrie 2019.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis în anul 2019 se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale cu încadrarea în bugetul aprobat Direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti pe anul 2019 cu această destinaţie, din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În şedinţa Guvernului din 24 iulie 2019 a fost aprobată o Hotărâre prin care se reglementează valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru anul 2019, reprezentând ajutor de minimis, aceasta crescând de la 1 leu la 2 lei/kg lână comercializată.
La acea dată, ministerul a anunţat că valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru…
Citeste continuarea aici