Fotbal – Liga I: Politehnica Iaşi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1

Poli Iaşi a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), luni seara, pe teren propriu, la Botoşani, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal.

Poli a deschis scorul prin argentinianul Juan Pablo Passaglia (70), la primul său gol în Liga I. Sepsi OSK a egalat prin Răzvan Tincu (79), fost jucător la FC Botoşani şi Poli Iaşi.

Ieşenii au avut o bară, prin Andrei Cristea (23).

Poli Iaşi nu a mai câştigat de cinci etape, în care a înregistrat trei egaluri acasă şi două eşecuri în deplasare.

Sepsi OSK are două egaluri şi o victorie în ultimele trei etape, fiind campioana remizelor, cu nu mai puţin de opt rezultate de egalitate în acest campionat.

CSM Politehnica Iaşi – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1 (0-0), Stadion Municipal – Botoşani
Au marcat: Juan Pablo Passaglia (70), respectiv Răzvan Tincu (79).
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)
Observatori: Marian Dorobanţu (Buzău) – CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) – LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeste continuarea aici

Citește și