Atletism: Alin Firfirică – Locul 4 la Campionatele Mondiale e un rezultat mai bun decât speram
Sportivul Alin Firfirică a declarat, marţi, că locul 4 obţinut în proba de aruncarea discului la Campionatele Mondiale de atletism de la Doha (Qatar) este un rezultat mai bun decât spera, dar cu toate acestea regretă faptul că a fost la doar 37 de centimetri de podium.
"Sunt foarte fericit pentru clasarea mea. Am mers la această ediţie a Campionatelor Mondiale cu gândul de a ajunge în finală. După ce m-am văzut în finală, obiectivul meu a fost să mă vad între primii 6. Însă locul 4 este…uau! Este mai bine decât speram. Este puţin frustrant să ştiu că am fost la câţiva centimetri de podium, însă trebuie să fiu realist", a spus sportivul conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Atletism.
"Debutul meu la o astfel de competiţie a fost pur şi simplu superb. Este munca mea. Sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat. Nu îmi poate reproşa nimeni nimic. Sunt convins că sunt pe drumul cel bun", a adăugat Firfirică.
Sportivul legitimat la CSA Steaua susţine că poate aduce o medalie României la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
"După acest loc 4, mi-am demonstrat că am şanse reale să aduc o medalie anul viitor, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Mă bucur că am reuşit să îmi fac familia, clubul şi prietenii mândri de mine. Înainte de acest concurs am stat şi am citit toate mesajele de încurajare, iar asta m-a motivat enorm. Este foarte plăcut să vezi că sunt oameni care apreciază cu adevărat munca pe care o depun pentru a-mi reprezenta ţara cu fruntea sus", a precizat sportivul în vârstă de 23 de ani.
Alin Firfirică a obţinut, luni seara, cel mai bun rezultat de până acum al delegaţiei…
Citeste continuarea aici