Publicitate
Publicitate

Studiu: României îi lipsesc anual peste 15.400 de specialiști IT

În România, cele cinci universități politehnice de top, cele 59 de universități de stat și 174 de universități private de formare a studenților în principalele specializări tehnice oferă doar 9.500 de absolvenți pe an, în contextul în care România are nevoie de peste 15 mii de angajaţi anual.

România are printre cei mai mulți ingineri per capita și depășește țări precum SUA, India, China sau Rusia. Cu toate acestea, statisticile arată că ne lipsesc anual peste 15.400 de profesioniști IT. Pentru a găsi o soluție, Codecool – prin intermediul Brainspotting – a discutat cu peste 45 de companii – lideri în domeniul IT și a efectuat un studiu care identifică principalele bariere și provocări cu care se întâlnesc companiile din segmentul IT când vine vorba de recrutarea de personal, dar și oportunitățile care se întrevăd. Printre companiile care au răspuns inițiativei Codecool se numără eMag, Finastra, Luxoft, GoPro, Garmin, Playtika, Raiffeisen Bank, IBM România, DB Global Technology.

”Prin studiul pe care îl lansăm azi ne dorim să susținem dezvoltarea pieței IT din România și suntem de părere că nevoia de colaborare între factorii de decizie din mediul public, privat și educațional este acum mai stringentă ca oricând. Avem un gap de talent de peste 15.400 profesioniști pe an, la nivel național. Ar trebui să dublăm numărul de absolvenți în tehnologie pentru a acoperi această nevoie. Credem în potențialul pe care îl are piața IT de aici, de aceea am ales Bucureștiul ca destinație a următoarei școli Codecool. Țintim un număr de 300 de studenți în primul an de lansare și vrem ca prin…

Costul pentru un plin de carburant a crescut, față de finalul anului trecut, cu câteva zeci de lei, se plâng șoferii.  – Groaznic. Asta e! N-avem ce să facem. – Cât ați plătit acum pe plin în plus? – În jur de 40 de lei, chiar azi-dimineață. – Există niște băieți deștepți, care iau de la producătorul direct și vând în stație. Ca și în energie. – S-a scumpit tot, nu numai motorina. Și întreținerea, și tot, toate utilitățile.  Litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei Prețul mediu al benzinei: 6.12 lei, iar cel al motorinei: 6.07 lei. La sfârșitul anului trecut, benzina costa puțin peste 6 lei litrul. Pe 17 ianuarie, litrul de benzină se vindea chiar și cu 6.50 lei, iar cel de motorină, cu 6.52 lei.  Creșterea actuală a prețurilor la carburanți are mai multe motive, spun specialiștii. Primul este majorarea anuală cu 7 bani pe litru a accizei. Celelalte țin de fluctuația nivelului barilului de petrol de pe piețele internaționale și de actualele scumpiri în lanț.  Adrian Negrescu, analist financiar: „Creșterea prețurilor este influențată, pe de o parte, de scăderea cererii ca urmare a restricțiilor impuse de noul val pandemic, iar pe de alta de scumpirea petrolului, a energiei electrice, necesare în procesul de rafinare. La acestea se adaugă costurile operaționale ale benzinăriilor, în creștere semnificativă față de anul trecut.”  În doar două săptămâni, un plin de benzină sau de motorină s-a scumpit cu 25, chiar 30 de lei. În momentul de față, un litru de benzină sau de motorină se vinde cu prețuri curpinse între 6 lei 35 și 6 lei și 50 de bani. Analiștii economici preconizează că, în doar câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei.  Cei care vor să cumpere benzină mai ieftină sunt sfătuiți să meargă la benzinăriile de la marginea orașului sau de pe drumurile naționale, unde litrul de carburant este mai ieftin cu 10, chiar 15 bani.
RecomandariCostul pentru un plin de carburant a crescut, față de finalul anului trecut, cu câteva zeci de lei, se plâng șoferii. – Groaznic. Asta e! N-avem ce să facem. – Cât ați plătit acum pe plin în plus? – În jur de 40 de lei, chiar azi-dimineață. – Există niște băieți deștepți, care iau de la producătorul direct și vând în stație. Ca și în energie. – S-a scumpit tot, nu numai motorina. Și întreținerea, și tot, toate utilitățile. Litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei Prețul mediu al benzinei: 6.12 lei, iar cel al motorinei: 6.07 lei. La sfârșitul anului trecut, benzina costa puțin peste 6 lei litrul. Pe 17 ianuarie, litrul de benzină se vindea chiar și cu 6.50 lei, iar cel de motorină, cu 6.52 lei. Creșterea actuală a prețurilor la carburanți are mai multe motive, spun specialiștii. Primul este majorarea anuală cu 7 bani pe litru a accizei. Celelalte țin de fluctuația nivelului barilului de petrol de pe piețele internaționale și de actualele scumpiri în lanț. Adrian Negrescu, analist financiar: „Creșterea prețurilor este influențată, pe de o parte, de scăderea cererii ca urmare a restricțiilor impuse de noul val pandemic, iar pe de alta de scumpirea petrolului, a energiei electrice, necesare în procesul de rafinare. La acestea se adaugă costurile operaționale ale benzinăriilor, în creștere semnificativă față de anul trecut.” În doar două săptămâni, un plin de benzină sau de motorină s-a scumpit cu 25, chiar 30 de lei. În momentul de față, un litru de benzină sau de motorină se vinde cu prețuri curpinse între 6 lei 35 și 6 lei și 50 de bani. Analiștii economici preconizează că, în doar câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei. Cei care vor să cumpere benzină mai ieftină sunt sfătuiți să meargă la benzinăriile de la marginea orașului sau de pe drumurile naționale, unde litrul de carburant este mai ieftin cu 10, chiar 15 bani.

Citeste continuarea Aici