Fotbal: Bogdan Vintilă – Indiferent de locurile în clasament FCSB – Dinamo rămâne un derby
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Bogdan Vintilă, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Dinamo, de sâmbătă, din cadrul etapei a 12-a a Ligii I, va fi un derby în ciuda locurilor ocupate de cele două echipe în clasament în momentul de faţă.
"Suntem în faţa unui meci foarte important şi am încredere că jucătorii mei se vor ridica la importanţa acestui joc. I-am simţit toată săptămâna că sunt pregătiţi şi concentraţi pentru acest derby. A fost o săptămână normală, numai că e o altă încărcătură la joc, o altă concentrare. Am emoţii înaintea fiecărui joc, emoţiile sunt normale. Asta arată că trăieşti, că eşti viu. La acest meci jucătorii vor avea în spate mult mai mulţi suporteri decât până acum şi îşi dau seama că este un joc care contează mult mai mult în campionat. Am şase jucători accidentaţi, nu am tot lotul la dispoziţie. Belu e accidentat în plus faţă de cei de dinainte. Echipa trebuie să facă diferenţa. M-am axat pe jocul echipei la pregătire. Indiferent de locul în clasament va fi un derby. Vom dori să marcăm în acest meci. Cu siguranţă va fi un spectacol frumos în tribună şi va da o notă aparte acestei partide", a declarat Vintilă.
Tehnicianul a precizat că la partida de sâmbătă nu va lua măsuri speciale pentru jucătorul dinamovist, Dan Nistor, considerat, unul dintre cei mai buni fotbalişti pregătiţi de Dusan Uhrin jr.
"Ce să comentez eu dacă ne ironizează cei de la Dinamo, să fie sănătoşi, ne întâlnim la joc, noi vrem să câştigăm cele trei puncte. Dan Nistor e jucătorul lui Dinamo şi nu pot să-mi dau eu cu părerea…
Citeste continuarea aici