Fotbal: Victor Piţurcă (U Craiova) – Nu m-aş mulţumi cu egalul la Cluj
Managerul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu s-ar mulţumi cu un egal în meciul de la Cluj, cu campioana CFR.
''Jucăm la Cluj, la campioana ţării, dar mergem cu gândul la victorie, pentru că avem nevoie de puncte. Am pierdut puncte preţioase etapa trecută, cu Iaşul, iar acum ne dorim victoria. Sper să şi reuşim să o obţinem. (…) Nu m-aş mulţumi cu un rezultat de egalitate, numai cu cele trei puncte'', a declarat Piţurcă.
''Nu cred că trebuie considerat un derby. Într-adevăr e echipa de pe primul loc, e campioana, iar noi suntem pe locul 3 în clasament. Am pregătit normal acest meci, cum am făcut-o întotdeauna. Întâlnim jucători buni, jucători puternici, ne-am luat măsuri pentru acest joc, însă este un joc ca toate celelalte, nu e atât de important cum ar fi în play-off, însă pentru noi şi pentru mine personal e foarte important'', a afirmat Piţurcă.
Fostul selecţioner a precizat că Universitatea nu va putea conta în meciul de sâmbătă pe doi jucători de bază, atacantul Elvir Koljic şi jucătorul de bandă stânga Nicuşor Bancu: ''Ne-am pregătit foarte bine, cu jucătorii pe care i-am avut la dispoziţie. Din păcate am pierdut un jucător pentru acest meci, este vorba de Koljic, care a făcut o uşoară întindere şi va lipsi de la acest meci. Nu va juca nici Bancu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, în rest tot lotul e valid''.
În schimb, bosniacul Zakaric şi sârbul Cosic sunt apţi de joc în momentul acesta şi pot să apară la Cluj.
Piţurcă se aşteaptă la un meci dificil în Gruia, după ce campioana…
Citeste continuarea aici