Renault va lansa o autoutilitară cu dublă tehnologie, electrică și cu fuel-cells cu hidrogen

Renault pune la vânzare autoutilitara electrică Kangoo cu dublă tehnologie, electrică și cu fuel-cells cu hidrogen, înainte de sfârșitul anului și va extinde aceeaşi tehnologie la un alt model în 2020, transmite Bloomberg.

Această mișcare va face producătorul auto francez să se alăture grupului concurenților Toyota și Hyundai care produc vehicule fuel-cells, în timp ce industria sprijină în mare măsură mașinile electrice alimentate cu baterii litiu-ion. Adaosul de hidrogen va avantaja gama de autovehicule Renault Kangoo și Master faţă de modelele electrice, întrucât la acestea alimentarea cu combustibil se realizează în 5-10 minute, a comunicat marți compania.

Companiile auto europene sunt presate să producă autovehicule cu emisii zero pentru a se conforma noilor reglementări de poluare. În timp ce mulți acordă prioritate vehiculelor cu baterii, producători precum BMW investesc de ani buni în mașinile fuel-cell. Tehnologia, care nu emite decât vapori de apă, s-a confruntat cu costuri ridicate, cu stocarea complexă a hidrogenului și cu lipsa infrastructurii.

Toyota și Hyundai oferă ambele vehicule comerciale ușoare care consumă hidrogen. Renault urmează exemplul producătorului Mercedes Benz Daimler, care lansează un vehicul utilitar sport fuel-cell, ce oferă, de asemenea, și o baterie care să gestioneze problemele de alimentare.

Kangoo ZE va avea un preț de la 48.300 de euro (54.000 de dolari) cu o autonomie de conducere de 370 de kilometri. Tehnologia a fost dezvoltată în parteneriat cu o filială a Michelin, fabricantul de anvelope francez condus anterior de președintele Renault, Jean-Dominique Senard.

Sursa:…

Citeste continuarea Aici

Citește și