Virgil Popescu: Subvențiile pentru energie și gaze la nivelul întregii populații trebuie să înceteze
Ministrul Economiei Virgil Popescu a declarat, miercuri, la preluarea mandatului, că își dorește abrogarea OUG 114, dar cu o perioadă de tranziție. Liberalul susține acordarea subvențiilor pentru energie și gaze doar consumatorilor vulnerabili și nu întregii populații.
„Dorim abrogarea OUG 114 care a produs mari disensiuni în piaţă. Abrogarea va fi cu o perioadă de tranziție. O să vedem răspunsul Comisiei Europene la prounerea care a fost făcută de fostul Minister al Energiei și în funcție de acest lucru vom vedea cum vom lua în calcul această perioadă de tranziție. Ne dorim deblocarea investițiilor privind extracția gazelor naturale din Marea Neagră. Abrogarea (OUG – n.r.) 114, cu tranziție, împreună cu definirea consumatorului vulnerabil. Trebuie ca subvenția să se ducă către acei oameni care au nevoie”, a afirmat Virgil Popescu.
Acesta a explicat că Ministerul Economiei, împreună cu Ministerele Muncii și Dezvoltării vor trebui să definească consumatorul vulnerabil.
„În acest moment, întreaga populație a României este subvenționată. Acest lucru trebuie să se oprească. Oamenii care au nevoie trebuie ajutați. De aceea acest concept al consumatorului vulnerabil trebuie definit. Ministerul Economiei nu poate să-l facă singur, va trebui să-l facă cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației”, a afirmat Popescu.
Ministrul a precizat că joi va avea o întâlnire, la ora 09:00, cu președintele Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei pentru a discuta mai multe probeleme, inclusiv despre OUG 114.
Virgil Popescu a explicat că, deși stocurile de gaze naturale…
Citeste continuarea aici