Oameni de afaceri din Germania vor să investească la Poli Iași
Aflat într-o situație financiară destul de gravă, cu datorii ce depășesc milionul de euro, clubul Poli Iași ar putea primi în perioada următoare o gură importantă de oxigen din partea unui om de afaceri german.
Președintele executiv al Iașiului, Adrian Ambrosie, aflat în Germania de câteva zile, a bătut palma cu managerul companiei nemțești Dim Industrial Services, Peter Dohlich, iar acesta din urmă va veni în luna decembrie la Iași pentru a discuta ultimele detalii privind colaborarea cu gruparea din Copou.
”Am avut discuții în Germania cu mai mulți oameni de afaceri care sunt dispuși să ajute clubul nostru. L-am invitat pe domnul Dohlich la Iași, iar dânsul va veni pe 3 decembrie, la meciul de acasă cu FCSB. Vrea să vadă exact care este situația cubului, să discute cu membrii Comitetului Director”, a declarat președintele Adrian Ambrosie pentru ProSport.
Omul de afaceri german a fost foarte aproape de a investi și la Rapid, în urmă cu mai mulți ani, dar tranzacția nu s-a mai concretizat.
Sursa: News24.ro.
Citeste continuarea Aici