Produsele folosite de pe piața neagră
Patronul firmei de deratizare din Timişoara a cumpărat substanțele folosite de la „o cunoștință”, fără documente. El știa că substanțele sunt mai puternice decât de obicei, dar a primit asigurări că apartamentele în care a făcut dezinsecția nu erau locuite, spune avocatul său.
„A recunoscut întreaga derulare de evenimente, a dat notă de relații suplimentare, aș putea spune că a colaborat întru totul cu organele de urmărire penală, recunoscându-și faptele. (…) A dat notă de relații vis-a-vis de cum a făcut deratizarea, de unde a procurat substanțele, cum a perceput el în mod direct situația. Vă dați seama, nimeni nu a vrut să suprime viața nimănui până la urmă. A fost un incident total nefericit și pentru el chiar surprinzător, aș putea spune, nu se aștept să fie un astfel de deznodământ dramatic”, a declarat pentru MEDIAFAX Călin Stăiculescu, avocatul adminstratorului firmei.
Potrivit acestuia, bărbatul a recunoscut în fața procurorilor că a cumpărat substanțele fără documente legale.
„Substanțele le-a cumpărat de o cunoștință care se ocupă, printre altele, cu vânzarea de astfel de substanțe. A zis că lucrează chiar la o firmă de profil, urmează să fie audiat în cursul zilei de astăzi acea persoană. Ele ( n.r. substanțele ) nu au fost cumpărate din ce am înțeles cu factură sau cu chitanță fiscală, prin urmare se prezumă a fi cumpărate din zona asta ( n.r. piața neagră ). Fiecare interpretează cum dorește, nu știu în ce măsură pot să etichetez eu, să cataloghez că au fost cumpărate de pe piața neagră sau nu. (…) Au fost cumpărate fără facturi și fără a…
Citeste continuarea Aici