Mauricio Pochettino, dorit de Barcelona și Bayern Munchen

 Antrenorul argentinian Mauricio Pochettino a plecat marți, 19 noiembrie, de la Tottenham, iar presa din Anglia scrie că tehnicianul în vârstă de 47 de ani nu va sta prea mult timp departe de terenul de fotbal.

Jurnaliștii de la Daily Mail au notat că Barcelona și-ar fi arătat interesul pentru Pochettino, care a stat mai bine de cinci ani pe banca formației londoneze. Antrenorul grupării blaugrana, Ernesto Valverde, este sub presiune la campioana Spaniei, după un început de sezon mai slab al catalanilor.

Un alt club mare din fotbalul european ar fi pregătit să îl oferteze pe Mauricio Pochettino. Bayern Munchen, formație care l-a demis pe Niko Kovac la începutul lunii noiembrie, încă nu și-a ales antrenorul. De când a plecat tehnicianul german, echipa bavareză este pregătită de secundul lui Kovac, Hansi Flick.

Mauricio Pochettino a fost demis de Tottenham

„Clubul anunță astăzi că Mauricio Pochettino și staff-ul sau au fost demiși din funcție. Rezultatele din competiția internă, de la sfârșitul sezonului trecut, până la începutul actualului sezon au fost dezamăgitoare.

Mauricio și staff-ul sau vor face parte din istoria clubului, însă avem nevoie să ne reenergizăm și să le oferim suporterilor un sezon pozitiv”, a fost mesajul oficial al celor de la Tottenham.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea Aici

Citește și