Mese pentru peste 100 de bătrâni singuri şi persoane nevoiaşe

Peste 100 de bătrâni singuri, din trei sate ale judeţului Harghita, sunt invitaţi de voluntarii Crucii Roşii, în această săptămână, la o masă festivă de Crăciun, urmând să primească daruri simbolice şi să se bucure de întâlnirea cu semenii lor.

Directoarea Crucii Roşii Harghita, Eva Zsigmond, a declarat presei că această acţiune este dedicată vârstnicilor singuri, care nu au cu cine să petreacă sărbătorile de iarnă şi familiilor aflate în dificultate, cu mulţi copii, la care Moş Crăciun nu prea ajunge, din localităţile Crişeni, Cinod şi Valea lui Pavel.

Mesele festive vor fi pline cu mâncăruri tradiţionale, gătite de voluntarii Crucii Roşii, invitaţii la eveniment având parte şi de mici surprize, precum daruri simbolice, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

„E o acţiune de suflet, e emoţionant, contează enorm şi pentru ei şi pentru noi. Având în vedere că, oricum, în decembrie oamenii sunt mai sensibili, mai sufleteşti, atunci este o acţiune pe care trebuie să o continuăm. Avem câţiva sponsori, dar aici nu e valoare enormă, sunt lucruri mici, comparativ cu ce un părinte avut dă copilului, dar am văzut oameni vârstnici plângând, că nu le-a dat Moşul nimic nici când erau copii. Şi le plac şi dulciurile. Că au primit ceva de la Moş, nu de la altcineva, e ceva, sunt ca nişte copii mari, dar tot sunt copii”, a spus Eva Zsigmond.

Această acţiune caritabilă se derulează în Harghita din anul 2007 şi reprezintă o bucurie pentru bătrânii singuri, care trăiesc în zone izolate, unde distanţa dintre case este considerabilă, aceasta fiind singura ocazie de a se întâlni cu consătenii lor…

Citeste continuarea Aici

Citește și