Un pionier al promovării femeilor la Hollywood

Producătorul de film Harvey Weinstein a afirmat că a fost unul dintre pionierii promovării femeilor la Hollywood, într-un interviu publicat în cotidianul New York Post duminică, cu mai puţin de o lună înainte de debutul procesului în care este judecat pentru comiterea unor agresiuni sexuale, informează AFP.

El este vizat de cinci capete de acuzare, la care a pledat nevinovat, pentru un viol comis asupra unei femei în 2013 şi o agresiune sexuală asupra altei femei în 2006. Cu alte zeci de femei care îl acuză de abuzuri sexuale, Harvey Weinstein încearcă în această perioadă să încheie un acord financiar.

„Am impresia că am fost uitat”, a explicat el pentru acelaşi cotidian newyorkez în interviul realizat vineri, a doua zi după o operaţie la spate, efectuată în urma unui accident de automobil din luna august.

„Am făcut mai multe filme regizate de femei şi despre femei decât oricare alt producător”, a adăugat fostul magnat hollywoodian căzut între timp în dizgraţie. „Şi vorbesc aici despre filme făcute în urmă cu 30 de ani”, a mai spus el.

„Nu vorbesc despre acum, în momentul în care astfel de filme sunt la modă. Am fost primul! Am fost un pionier!”.

Industria filmului i-ar fi refuzat astfel să îi facă dreptate, potrivit spuselor sale, în agitaţia produsă după apariţia mişcărilor #MeToo şi Time’s Up, create pentru a lupta împotriva hărţuirii şi pentru a favoriza egalitatea dintre femei şi bărbaţi.

După părerea lui, „toate acele lucruri au fost măturate, din cauza a ceea ce s-a întâmplat”, adică apariţia acuzaţiilor de hărţuire sau de agresiune sexuală formulate împotriva sa de peste 80 de femei….

Citeste continuarea Aici

Citește și