Secţia specială, aflata in prag de desfiintare
Aflată în prag de desfiinţare, Secţia specială de anchetare a magistraţilor are, după un an de zile de funcţionare, un bilanţ cu doar câteva dosare minore trimise în judecată, apeluri retrase în instanţe care îi favorizează pe politicieni, dar şi multe controverse în justiţie.
În octombrie 2018, când a devenit operaţională, Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a preluat aproximativ 1.400 de dosare de la toate parchetele din ţară, respectiv acele cauze care aveau legătură cu magistraţii.
Susţinută puternic de partidele aflate atunci la guvernare şi de ministrul Justiţiei la acea vreme Tudorel Toader, respinsă însă de majoritatea magistraţilor şi de societatea civilă, SIIJ nu a reuşit într-un an de zile să producă nimic semnificativ.
Bilanţul SIIJ – trei dosare finalizate cu rechizitoriu şi trimise în instanţe, în care un procuror a fost achitat, un judecător a primit o condamnare cu suspendare, iar al treilea caz se află blocat la Instanţa supremă.
În cele trei dosare anchetele au fost demarate de fapt de alte parchete, preluate apoi de SIIJ.
***
În noiembrie 2018, SIIJ trimitea primul dosar în instanţă, în care un fost procuror de la DNA, Eugen Stoina, era acuzat de sustragere de la prelevarea de mostre biologice, după ce ar fi fost prins că a consumat băuturi alcoolice şi a produs un accident rutier.
Primul dosar întocmit de SIIJ se va dovedi şi primul eşec, după ce Eugen Stoina obţine în instanţă două decizii de achitare.
***
Al doilea dosar finalizat de SIIJ se referă la un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti – Damian Dolache -, prins băut la volan. După ce…
Citeste continuarea Aici