Festivalul hibernal din oraşul japonez Sapporo
Organizatorii unui renumit festival hibernal din oraşul japonez Sapporo sunt nevoiţi să transporte cu camioanele cantităţi fără precedent de zăpadă pentru a putea construi emblematicele sculpturi din gheaţă după o iarnă neobişnuit de caldă, relatează vineri AFP.
Festivalul de la Sapporo, care îşi deschide porţile peste trei săptămâni în capitala insulei Hokkaido din nordul Japoniei, reprezintă o importantă atracţie turistică. Anul trecut, evenimentul a atras peste 2,7 milioane de vizitatori.
Principala atracţie a festivalului este reprezentată de o serie de circa 200 de sculpturi în gheaţă şi zăpadă, ridicate de locuitori din zonă, organizatori şi voluntari, cu ajutorul militarilor.
Organizatorii au fost nevoiţi însă să apeleze în acest an la un număr record de camioane pentru a aduce zăpadă din suburbiile oraşului Sapporo şi din localităţi situate chiar şi la 30 de kilometri distanţă, a declarat vineri pentru AFP Fumiya Onoue din cadrul biroului de turism din Sapporo. ”Ne străduim”, a spus el adăugând că această situaţie este ”fără precedent”.
Misiunea organizatorilor festivalului este complicată de faptul că aceste sculpturi necesită zăpadă imaculată. ”Zăpada nu trebuie să aibă impurităţi, pietre sau agenţi de topire deoarece aceştia pot provoca distrugerea sculpturilor”, a explicat reprezentantul.
Zăpada acumulată în oraş de la începutul lunii noiembrie nu a depăşit jumătate din cantitatea medie obişnuită, potrivit observatorului local din Sapporo al Agenţiei de Meteorologie din Japonia.
Zăpada s-a topit din cauza valorilor ridicate de temperatură de la jumătatea lunii decembrie…
Citeste continuarea Aici