ANOSR solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării revocarea lui Gheorghe Iancu din poziţia de membru al Consiliului de Etică şi Management Universitar
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) să normalizeze activitatea Consiliului de Etică şi Management Universitar (CEMU) prin retragerea desemnării domnului Gheorghe Iancu din această structură, în care deţine funcţia de preşedinte. Prezenţa unui fost cadru didactic cunoscut pentru derapajele de la bunele moravuri nu este benefică pentru promovarea politicilor în vederea respectării eticii universitare de către actualul Guvern.
Precizăm că în momentul de faţă, Consiliul de Etică şi Management Universitar are misiunea de a dezvolta cultura eticii şi integrităţii în universităţile din România. Între atribuţiile CEMU se numără şi auditarea comisiilor de etică, analizarea nerespectării de către o universitate a obligaţiilor legale, care poate duce la propunerea suspendării rectorului sau constatarea nerespectării prevederilor legale în procedura de ocupare a posturilor didactice şi de cercetare.
Prezenţa domnului Gheorghe Iancu în CEMU este incompatibilă din mai multe de puncte de vedere:
1. Gheorghe Iancu nu mai este cadru didactic la Universitatea din Bucureşti. Numirea acestuia nu mai respectă prevederile OMEN nr. 4783/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de etică şi management universitar. În conformitate cu art. 6 din regulamentul mai sus amintit, „membrii CEMU sunt cadre didactice şi cercetători, având cel puţin titlul de conferenţiar sau de cercetător ştiinţific II ori titluri echivalente obţinute în străinătate, şi un membru este student, reprezentant al federaţiilor…
Citeste continuarea Aici