Infiinţarea unui serviciu tehnic unic la nivelul Ministerului Public

Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat luni, în cadrul interviului susţinut la Ministerul Justiţiei pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general, că unul dintre principalele sale obiective este înfiinţarea unui singur serviciu tehnic la nivelul Ministerului Public, care să fie utilizat pentru executarea mandatelor de supraveghere în marile cazuri de corupţie şi criminalitate organizată.

El a precizat că acest serviciu unic ar trebui să se afle sub coordonarea directă a procurorului general, urmând să fie constituit prin comasarea celor trei servicii tehnice existente, cu o schemă de personal „adaptată necesităţilor” din punct de vedere numeric şi al pregătirii profesionale, dar şi cu dotări corespunzătoare.

„Acest serviciu urmează să fie implicat în cauzele complexe, de corupţie la nivel înalt, de crimă organizată. În celelalte cazuri, procurorii urmează să apeleze în continuare la structurile specializate ale Ministerului de Interne. În prezent, în cadrul Ministerului Public funcţionează trei servicii tehnice, unul la PICCJ, unul la DNA şi unul la DIICOT. Niciunul dintre acestea nu asigură însă condiţiile necesare bunei desfăşurări a activităţii, având în vedere lipsa dotărilor şi a personalului calificat. Cu excepţia DNA, majoritatea mandatelor de supraveghere tehnică sunt puse în executare cu structurile specializate din cadrul Ministerului de Interne”, a explicat Bogdan Licu.

El a adăugat că activitatea de urmărire penală a avut de suferit în ultimii ani în urma deciziei Curţii Constituţionale prin care structurile specializate ale serviciilor de informaţii nu mai puteau fi…

Citeste continuarea Aici

Citește și