Violeta Alexandru: Să ne întoarcem la principiile corecte în stabilirea pensiilor
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, îşi exprimă speranţa ca Parlamentul să îşi asume marţi o decizie legată de propunerea de abrogare a pensiilor speciale, un subiect care a fost amânat destul şi care vizează corectitudine şi principii.
„Sper ca Parlamentul să îşi asume astăzi o decizie legată de propunerea PNL de abrogare a pensiilor speciale. Cred că este destul cât s-a amânat acest subiect. Eu personal respect instituţia Parlamentului şi am aşteptat această zi pentru luarea unei decizii pe care societatea o solicită. Şi pe care o găsesc justificată. Sunt pentru corectitudine şi principii, înainte de orice. Ponderea în bani nu este, într-adevăr, atât de mare pe cât se crede.(…) În pensiile speciale, un sfert se acoperă din bugetul CASS (pe bază de contributivitate) şi restul se suplimentează din Bugetul de Stat. Din contribuţiile tuturor. Despre acest principiu vorbesc”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.
Ea subliniază că s-a ajuns în acest punct din pentru două motive mari, „specialii” descurcându-se să aibă acces la decizie, aceasta pe fondul trecerii contribuţiilor de la angajat la angajator, care a dus la creşteri semnificative ale salariilor brute ale magistraţilor, spre exemplu.
„Au ştiut cu cine să vorbească, cum să vorbească, ce trebuie să fie pus la punct ca să intre în calculul pensiei, ce să exploateze, etc. „Banalii” cetăţeni, doctori, maiştrii – sudori, brancardieri, chimiştii, învăţătorii, deşi au muncit cât s-au priceput ei, neavând toate cele de mai sus, nu au reuşit să găsească disponibilitate pentru a îşi susţine cauza. Au plecat…
Citeste continuarea Aici