Reabilitarea Palatului BNR din Arad
O clădire construită în urmă cu peste un secol, palatul BNR din Arad, ar putea fi reabilitat cu fonduri europene, în urma unui proiect care va fi depus spre finanţare de Universitatea „Aurel Vlaicu”, valoarea lucrărilor fiind estimată la 12 milioane de euro.
Prin hotărâre a Guvernului României, universitatea a obţinut în administrare clădirea în 2018, după ce, în ultimii ani, imobilul fusese evacuat din cauza gradului avansat de degradare şi a riscului seismic ridicat.
Ramona Lile,Rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad a declarat, luni, pentru AGERPRES, că în acest an va fi depus un proiect pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile, în vederea reabilitării imobilului.
„Documentaţia este în lucru, iar munca este deosebit de laborioasă, fiind vorba de un monument istoric. Arhitecţii au făcut o estimare a costurilor de reabilitare, care s-ar ridica la 12 milioane de euro. Clădirea este una emblematică pentru municipiu şi ne dorim să devină cea mai reprezentativă pentru mediul academic arădean, un edificiu pe care vrem să îl redăm oraşului, pentru a fi un simbol al învăţământului superior de stat”, a precizat Ramona Lile.
Palatul BNR s-a aflat în administrarea Ministerului Finanţelor, Până în 2018. O expertiză realizată în urmă cu aproximativ cinci ani, pentru amenajarea unei săli de conferinţe, a scos în evidenţă că imobilul prezintă un risc seismic ridicat. Astfel, ocupanţii imobilului, respectiv BNR – Agenţia Arad şi o agenţie a unei alte bănci, au fost nevoiţi să se mute.
Palatul a fost construit între anii 1905-1910, după planurile şi sub conducerea arhitectului József Hubert, din Budapesta. Partea centrală a clădirii eclectice a fost realizată după modelul templelor greceşti, având patru coloane, în timp ce părţile laterale simetrice poartă elementele stilului renascentist. După finalizarea construcţiei, în imobil a funcţionat Banca Cenădană (Arad – Csanadi Gazdasagi Takarekpenztar), dar şi diferite magazine.
Ministerul Finanţelor a intrat în posesia clădirii în anul 1950, prin cumpărare la licitaţie, iar 1952 a fost dată în folosinţă BNR.
Ca un prim proiect,universitatea „Aurel Vlaicu” a mai reuşit să atragă, la începutul acestui an, 11,6 milioane de euro din fonduri europene, pentru două proiecte. Care se referă la reabilitarea şi modernizarea unei clădiri vechi de pe strada Paul Chinezu (fosta Şcoala Generală nr. 2) şi adăugarea unei construcţii noi. La finalizarea investiţiei de 5,6 milioane de euro, clădirea va avea o suprafaţă utilă de 3.200 metri pătraţi, cu patru săli de curs, zece săli de seminar, un centru de cercetare, un laborator de informatică, două săli de lectură, cabinete pentru profesori, parcare şi spaţii administrative.
Cel de-al doilea proiect, în valoare de şase milioane de euro, are ca obiectiv realizarea unui centru de cercetare în domeniul eco-bioeconomiei sustenabile, care se va afla în localitatea Vladimirescu.
Sursa: Financiarul.ro.