Fondul Monetar Internaţional dispune de resurse semnificative
Oficiali ai Fondului Monetar Internaţional, şi-au exprimat încrederea că instituţia dispune de suficiente resurse pentru a îndeplini necesităţile acestora in pandemia de coronavirus (COVID-19) care exercită o presiune semnificativă asupra economiilor emergente, transmite Reuters.
FMI a făcut progrese cu utilizarea capacităţii sale totale de creditare, de 1.000 de miliarde de dolari, şi lucrează la identificarea de noi resurse de finanţare şi lichiditate pentru statele membre, le-au declarat oficialii jurnaliştilor.
Oficialii fondului au adăugat că peste 80 de ţări membre, majoritatea economii emergente, au cerut deja de la FMI împrumuturi de urgenţă cu dobândă zero şi dobândă scăzută, iar angajaţii instituţiei lucrează la procesarea acestor cereri cât mai curând posibil.
„Vedem cum criza se îndreaptă spre pieţele emergente. Ţările cu venituri mici se confruntă acum cu o creşte a cazurilor, aşa cum am văzut în China şi în economiile avansate”, a declarat unul dintre oficiali. „Necesităţile de finanţare sunt mai mari în unele din aceste economii din cauza ieşirilor semnificative de capital şi a declinului major al preţurilor materiilor prime”, a explicat acesta.
In afara de programele existente, FMI caută să revitalizeze propunerea privind o linie de lichidităţi pe termen scurt, dezvoltată în urmă cu câţiva ani, şi ar putea să o implementeze rapid dacă va fi aprobată de statele membre, au declarat oficialii.
Ei au adăugat că există discuţii privind alocarea „Drepturilor speciale de tragere” (DST – moneda Fondului Monetar Internaţional), o decizie care ar majora finanţarea disponibilă pentru pieţele emergente, dar care va dura mai mult până va fi implementată.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat că economia mondială se află deja în recesiune din cauza pandemiei, ceea ce se adaugă presiunilor imense cu care se confruntă pieţele emergente, afectate de declinul comerţului, reducerea exporturilor şi ieşirile masive de capital.
Pieţele emergente au nevoie de resurse financiare cel puţin 2.500 de miliarde de dolari pentru a depăşi această criză. Rezervele interne şi împrumuturile de pe pieţele locale sunt insuficiente pentru acoperirea necesităţilor, astfel că vor fi necesare fonduri substanţiale de la FMI, alte instituţii financiare internaţionale şi creditori bilaterali, a afirmat Georgieva.
FMI este pregătit să mobilizeze toată capacitatea sa de creditare, de 1.000 de miliarde de dolari, colaborează strâns cu Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale, dar dificultăţile sunt enorme, a avertizat şeful FMI.
Sursa: Financiarul.ro.