Peste 9.000 de sancţiuni, în valoare de 11 milioane de lei

In ultimele 24 de ore,  poliţiştii au aplicat, peste 9.100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricţionarea circulaţiei.

„În ultimele 24 de ore, 777 de autovehicule (cu 2.271 de persoane) au fost preluate din zonele de frontieră şi alte 22 de autovehicule cu materiale medicale au fost escortate. Au fost verificate 244 de autoturisme cu privire la transporturi ilegale de persoane şi alte 83.110 persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină, fiind verificate 31.409 locaţii de carantină sau izolare”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Acţiunile privind zădărnicirea combaterii bolilor,  au avut ca rezultate întocmirea a 12 dosare penale la art. 352 Cod penal.

Poliţiştii au realizat, joi, 2.367 de intervenţii la evenimente, dintre care 1.881 au fost sesizate de cetăţeni prin 112, fiind organizate 233 de acţiuni.

„85 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracţiuni, sau imediat după aceea şi alte şase persoane urmărite au fost depistate, în timp ce în trafic, poliţiştii au constatat 60 de infracţiuni rutiere, fiind reţinute 104 permise şi retrase 64 de certificate de înmatriculare”, arată sursa citată.

Au verificat şi respectarea interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină şi a celor impuse, pe timpul stării de urgenţă, unităţilor comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalităţii economice.

În misiunile lor, poliţiştii au fost sprijiniţi de 4.296 de poliţişti locali, alăturându-se, în activităţile în sistem integrat, şi jandarmi şi efective ale MApN.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și