Platformă online pentru producătorii locali din Salaj

A fost creată, recent, o platformă care pune la dispoziţia micilor producători locali spaţiu online în care aceştia să îşi prezinte gratuit oferta, pentru a facilita accesul consumatorilor, de o fundaţie din Sălaj, în cadrul unei iniţiative cetăţeneşti de încurajare a consumului de produse locale.

Iniţiativa aparţine Fundaţiei pentru Educaţie şi Dezvoltare Locală „Agapis”, platforma fiind realizată în parteneriat cu mai multe organizaţii, voluntari şi companii din judeţ.

„‘BUN din Sălaj’ este o platformă care pune la dispoziţia micilor producători locali spaţiu online în care aceştia să îşi prezinte, gratuit, oferta, întregii comunităţi. Iar consumatorilor sălăjeni să le faciliteze, tot gratuit, accesul la producători, restaurante cu livrări la domiciliu, sau iniţiative bune din comunitate. În baza informaţiilor pe care producătorii le oferă, pe propria răspundere, consumatorul se adresează direct acestora, fără a a exista un alt intermediar. Responsabilitatea pentru calitatea produselor, condiţiile de comercializare şi livrare, aparţine în întregime producătorilor”, precizează iniţiatorii proiectului, pe site-ul ce găzduieşte această platformă.

Pentru susţinerea micilor producători şi afacerilor de familie, portalul a fost creat în cadrul iniţiativei cetăţeneşti „Consumă Local, Sălaj!”, o pledoarie activă pentru consumul de produs local.

„Site-ul este conceput de un grup de iniţiativă format din oameni de bine, din dorinţa de a ajuta comunitatea locală. Oricine este binevenit să se alăture în portofoliul de produse şi producători”, adaugă realizatorii platformei.

Actual, pe site-ul bundinsalaj.ro si-au postat ofertele producători locali de miere de albine, ulei de floarea soarelui, lactate, cosmetice, tricotaje sau pălincă, dar şi restaurante şi laboratoare de cofetărie.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și