Alexandrion Group, donează 100.000 de măști medicale de protecție spitalelor din România, angajaților și familiilor colaboratorilor săi

Cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase din România, Alexandrion Group, donează 100.000 de măști medicale de protecție spitalelor din România, angajaților și familiilor colaboratorilor săi, pentru a susține lupta împotriva COVID-19.

Donația companiei, în aceste vremuri de restriște, vine în completarea multiplelelor acțiuni desfășurate prin intermediul Fundației Alexandrion, care derulează proiecte umanitare și de responsabilitate socială din 2003.

„Ne confruntăm cu o pandemie mondială fără precedent, care afectează toate aspectele vieții noastre. Protejarea sănătății și siguranței clienților noștri, familiilor lor, partenerilor și clienților noștri reflectă prioritatea noastră în aceste momente. Alexandrion Group rămâne dedicat valorilor și principiilor sale, prin responsabilitate, solidaritate și implicare activă. Am deplină încredere că, ajutându-ne și susținându-ne unul pe celălalt, precum și urmând recomandările privind siguranța, emise de guvern, vom reuși împreună în această luptă împotriva COVID-19”, a declarat domnul Stelios Savva, CEO Alexandrion Group.

De la începutul pandemiei COVID-19,Alexandrion Gruoup, a acționat responsabil, aplicând măsuri stricte de protecție, în conformitate cu normele guvernamentale, asigurându-se că angajații grupului lucrează în condiții de siguranță, sănătatea acestora reprezentând prioritatea companiei.

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de vinuri și băuturi spirtoase din România și singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion și Distileriile SABER 1789, care au împreună o istorie de peste 200 de ani în industria spirtoasă locală și au creat unele dintre cele mai puternice mărci din România, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinarea lor. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5 * și 7 *, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Kreskova Vodka, precum și alte produse care au asigurat grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea completându-și portofoliul cu vinuri premiate, liniștite și spumante, sub denumirea THE ICONIC ESTATE.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și