Renault îşi vinde participaţia la societatea mixtă cu Dongfeng

 50% din acţiunile DRAC va fi vândut companiei Dongfeng, dar constructorii de automobile Renault (Franţa) şi Dongfeng (China) au anunţat marţi că au decis să pună capăt societăţii lor mixte chineze Dongfeng Renault Automotive Company (DRAC), informează Reuters.

Grupul Renault, proprietarul Dacia, va avea o noua  strategie pentru piaţa chineză care va consta în reorientarea activităţilor spre vehiculele utilitare şi vehiculele comerciale uşoare.  Grupul Renault, a precizat că pachetul său de 50% din acţiunile va fi vândut companiei Dongfeng.  În paralel, cele două companii vor continua cooperarea cu Nissan, în special în ceea ce priveşte motoarele de ultimă generaţie.

„Începem un nou capitol în China. Ne vom concentra pe vehiculele electrice şi vehiculele comerciale uşoare, precum şi pe o utilizare mai eficientă a relaţiei noastre cu Nissan”, a declarat Francois Provost, preşedinte Renault pentru regiunea China.

Renault este unul dintre marii producători mondiali de automobile afectaţi de impactul coronavirusului, care a dus la închiderea uzinelor şi prăbuşirea cererii.

Faţă de un profit de 3,3 miliarde de euro în 2018, Grupul Renault a înregistrat în 2019 o pierdere netă de 141 milioane de euro, în timp ce vânzările totale au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane vehicule.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Renault România a anunţat că la uzinele Dacia de la Mioveni se va relua progresiv producţia începând din 21 aprilie, urmând ca din 4 mai să revină la activitatea normală.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și