Creşterea veniturilor Huawei Technologies a încetinit semnificativ
Ca urmare a temerilor de securitate, şi a impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), creşterea veniturilor Huawei Technologies a încetinit semnificativ în primul trimestru din 2020, dar grupul chinez a apreciat că rezultatele trimestriale arată „rezilienţa” companiei, în contextul intensificării campaniei SUA de a restricţiona expansiunea sa globală, transmit Bloomberg şi Reuters.
Faţă de un avans de 19% pe ansamblul anului trecut, in perioada ianuarie-martie 2020, veniturile Huawei au urcat cu aproximativ 1%, la 182,2 miliarde de yuani (25,72 miliarde de dolari). Marja de profit s-a redus la 7,3% în primul trimestru din 2020, de la aproximativ 8% în urmă cu un an.
Compania nu a dat publicităţii informaţiile privind profitul net realizat în primele trei luni din acest an şi numărul smartphone-urilor livrate.
„Rata de creştere a încetinit dar aceasta este de asemenea o performanţă rezilientă, în contextul dificultăţilor cu care ne confruntăm în acest moment”, a apreciat vicepreşedintele Victor Zhang.
El a adăugat că este dificil de evaluat care va fi impactul pandemiei pe termen scurt sau lung.
Livrările globale de smartphone-uri vor scădea cu 10,6% în primul semestru din 2020 din cauza pandemiei, iar pe ansamblul acestui an declinul ar urma să fie de 2,3%, livrările globale depăşind 1,3 miliarde de unităţi, conform datelor firmei IDC.
Rezultatele financiare raportate de Huawei vin după ce în ultimii doi ani compania s-a aflat în vizorul autorităţilor americane, îngrijorate de posibilitatea ca serviciile de informaţii chineze să utilizeze echipamentele Huawei pentru spionaj. Statele Unite au făcut apel la numeroase ţări să nu folosească infrastructura Huawei pentru dezvoltarea noii reţele telefonice 5G.
Huawei este cel mai mare producător mondial de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri, în funcţie de volum.
Sursa: Financiarul.ro.