Peste 313 milioane de euro, disponibili pentru start-up-uri, IMM-uri şi companii mari

Prin Schema reglementată de HG 807/2014, peste 313 milioane de euro sunt disponibili pentru start-up-uri, IMM-uri şi companii mari, însă numai pentru proiecte a căror valoare depăşeşte un milion de euro, astfel încât firmele care solicită ajutor de stat, pot obţine până la 50% din valoarea totală a investiţiei, dar nu mai mult de 37,5 milioane euro, susţin reprezentanţii unei companii de consultanţă.

Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Ajutor de Stat,  Asta, după ce, spun specialiştii REI Finance Advisors a suplimentat în acest an bugetul alocat programului de finanţare destinat companiilor care solicită fonduri pentru investiţii.

„Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiţii iniţiale în active fixe de înaltă tehnologie pentru obţinerea de produse cu valoare adăugată mare, indiferent de dimensiunea beneficiarilor. Schema de ajutor de stat a fost instituită în baza prevederilor Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, valabil în perioada 1 iulie 2014 – 31 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Deciziei Comisiei Europene C (2014) 2240 final prin care a fost autorizată harta ajutoarelor de stat regionale pentru perioada 2014-2020”, se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă REI Finance Advisors.

Iar valoarea totală a unui proiect de investiţii trebuie să fie de minimum 4,5 milioane lei. Această valoare a fost determinată prin raportarea la o valoare echivalentă de aproximativ 1 milion euro (calculată la un curs de 4,5 lei/euro).

„Tot mai multe companii au apelat la obţinerea de ajutoare de stat oferite de Guvernul României prin diferite scheme de finanţare în ultimii ani, ca parte a strategiei de a-şi dezvolta business-urile acolo unde a fost nevoie. Prin intermediul Schemei de ajutor reglementată de HG 807/2014, companiile pot obţine până la 50% din valoarea investiţiei, pentru proiecte a căror valoare depăşeşte 1 milion de euro. Se acordă sprijin nerambursabil de 50% din valoarea investiţiei pentru toate regiunile ţării cu excepţia Regiunii Vest (Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin) şi Ilfov, unde companiile primesc 35% nerambursabil, în timp ce în Bucureşti sprijinul este de 10%. Am reuşit până acum obţinerea cu succes a mai multor finanţări, atât pentru companii mari dar şi IMM, în sectorul de producţie şi servicii, iar pentru 2020, fiind ultimul an de valabilitate a Schemei ne aşteptăm ca numărul solicitărilor sa se tripleze, îndeosebi în al doilea semestru”, a declarat Roxana Mircea, fondator şi partener al companiei de consultanţă REI Finance Advisors, specializată în servicii profesionale pentru atragerea de fonduri europene şi ajutoare de stat destinate companiilor cu activitate pe piaţa din Romania.

Astfel, acordurile pentru finanţare se pot emite în baza Schemei până la data de 31 decembrie 2020, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

„Întrucât evaluarea proiectelor prin schema reglementată de HG 807/2014 durează între 4-6 luni, recomandăm companiilor interesate să depună proiectele de investiţii până cel târziu în luna august, pentru a exista timp necesar evaluării dosarelor şi a primi Acordul de finanţare până la termenul limită de 31.12.2020”, a precizat Roxana Mircea.

Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei Scheme sunt companii nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică şi care nu sunt în dificultate.

Actual, proiecte de peste 1,4 miliarde euro au fost depuse şi peste 10.000 noi locuri de muncă au fost create până în prezent prin HG 807/2014. Potrivit datelor oficiale, până la finalul anului 2019 au fost emise peste 50 de Acorduri de finanţare prin HG 807/2014, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la peste 1,4 miliarde euro şi crearea a peste 10.000 de noi locuri de muncă. Printre companiile care au aplicat cu succes pentru acest program se numără Automobile Dacia, Bosch, Arctic, Teraplast, Pirelli sau proiectul Therme Bucureşti Nord.

„În ciuda perioadei pe care o traversăm, proiectele demarate până în prezent şi aflate în diferite stadii de execuţie îşi continuă investiţiile, în timp ce numărul companiilor care îşi doresc să obţină sprijin prin această axă de finanţare creşte considerabil. Purtăm discuţii cu mai multe companii, avem multe dosare în pregatire, ceea ce ne face să credem că până la finalul acestui an vom obţine finanţarea necesară pentru partenerii noştri. Pentru a depune proiectul, companiile ar trebui sa deţină terenul, liber de sarcini, un deviz general, scrisoare de confort angajată, pentru a demonstra capacitatea de cofinanţare, în cazul în care se recurge la un credit bancar. În cazul in care se depune un proiect cu construcţie de hală/achiziţie echipamente este nevoie de un flux tehnologic foarte clar şi previziuni financiare care să prognozeze plata de taxe şi impozite pentru următorii 5 ani, cel puţin la nivelul valorii ajutorului de stat primit”, a adăugat Roxana Mircea.

În cadrul planului de afaceri, societatea care aplică pentru ajutor de la stat trebuie să demonstreze existenţa unor contracte ferme/scrisori de intenţie pe termen mediu şi lung (3-5 ani) pentru vânzarea produselor care vor rezulta din noul proiect de investiţii.

Activităţile şi cheltuielile eligibile prin HG 807/2014 se regăsesc proiecte de achiziţie instalaţii tehnice, echipamente, realizarea de construcţii noi, închiriere clădiri, cât şi achiziţia de active necorporale, atât pentru producţie cât şi pentru servicii de depozitare, abatorizare, spitale etc.

Iar, printre domeniile de activitate eligibile se numără: asistenţă medicală, abatoare, depozite, confecţii metalice, structuri, produse şi componente; confecţii textile, încălţăminte, marochinărie; produse de uz cosmetic şi menaj; fabricare produse din material plastic; producţia de hârtie; fabricarea de echipamente electronice; fabricarea de produse pentru construcţii (beton, ciment, prefabricate); hoteluri şi alte facilităţi de cazare; industria chimică; industria lemnului, procesare de bază şi fabricarea de mobilier; producţie publicitară; programare şi consultanţă în IT, portaluri web.

REI Finance Advisors şi REI International, parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii atât prin fonduri europene nerambursabile.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și