Au crescut comenzile noi din industria prelucrătoare
In comparatie cu perioada similară din 2019, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în primul trimestru cu 1,8%. Creşterea s-a datorat avansului înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+27,8%) şi în industria bunurilor de capital (+2,9%). Scăderi au înregistrat industria bunurilor de uz curent (-2,2%) şi industria bunurilor intermediare (-1,7%), informează miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS).
In luna martie 2020, comparativ cu luna precedentă, comenzile noi din industria prelucrătoare, au coborât cu 3,1%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de capital (-6,8%). Creşteri s-au înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+9,5%), industria bunurilor intermediare (+2,5%) şi în industria bunurilor de uz curent (+0,8%).
De asemenea, comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna martie 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, s-au diminuat cu 3,6%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (-7,1%), industria bunurilor de uz curent (-3,9%) şi în industria bunurilor de capital (-3,4%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a urcat cu 38,3%.
Institutul Naţional de Statistică menţionează că informaţiile din acest comunicat de presă (martie 2020) surprind impactul crizei COVID-19 şi a măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020.
„Institutul Naţional de Statistică înţelege greutăţile cu care se confruntă respondenţii noştri în această perioadă şi suntem conştienţi că este posibil ca răspunsurile la cercetările statistice să nu fie în prezent o prioritate. Cu toate acestea, prin colectarea informaţiilor statistice, vom putea monitoriza şi informa toţi utilizatorii noştri cu privire la efectele COVID-19 asupra economiei şi societăţii noastre. Apreciem sprijinul continuu al respondenţilor noştri la cercetările statistice derulate de Institutul Naţional de Statistică şi înţelegem dificultăţile cu care se confruntă toţi furnizorii de date statistice”, se spune în comunicat.
Sursa: Financiarul.ro.