Priorităţi majore în zona protejării şi restaurării monumentelor

Odată cu deschiderea sesiunii mai-iunie a apelului naţional de proiecte finanţate din Timbrul Monumentelor Istorice, trei milioane de lei vor fi disponibili pentru proiecte de punere în siguranţă şi elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru restaurarea unor imobile monument istoric,  anunţă Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), pe site-ul propriu.

„Lansăm acest prim apel de anul acesta având în vedere două priorităţi majore în zona protejării şi restaurării monumentelor. Este vorba despre punerea în siguranţă a unor monumente istorice aflate în pericol şi de activarea, în acest proces, a comunităţilor locale în sprijinul patrimoniului cultural. Timbrul Monumentelor Istorice – perceput pentru evenimente şi activităţi economice desfăşurate în incinta sau în zona de protecţie a unor monumente sau care valorifică imaginea acestora – se întoarce, astfel, în comunităţile locale prin proiecte de restaurare de calitate, pregătite riguros şi susţinute atât de proprietari, cât şi de membrii comunităţii”, precizează directorul general al INP, Ştefan Bâlici.

Cele două teme principale ale apelului curent sunt intervenţii de urgenţă, pentru care se alocă 2.000.000 de lei, şi pregătirea documentaţiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice – 1.000.000 lei.

Participând cu proiecte şi cofinanţare în cadrul acestui apel, pot beneficia de această finanţare,  persoane fizice şi persoane juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, titular al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosinţă pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare a unui monument istoric.

Iar plafonul de finanţare în cadrul acestui apel este de 200.000 lei/proiect pentru prima categorie, respectiv 140.000 lei/proiect pentru cea de-a doua. Valoarea minimă a cofinanţării puse la dispoziţie sau atrase de beneficiar trebuie să fie de 10%, în numerar, din valoarea totală a finanţării solicitate.

Termenul limită pentru participarea în sesiunea curentă de finanţare este 20 iunie, ora 20,00, iar procesul de aplicare se va desfăşura exclusiv online.

O sesiune de clarificare online va avea loc joi, 21 mai, începând cu ora 16,00.

Timbrul Monumentelor Istorice este o taxă extrabugetară destinată finanţării lucrărilor de protejare a monumentelor istorice.

Prin activităţile pe care le desfăşoară, muzeele care funcţionează în astfel de clădiri sau în zone de protecţie a acestora sau operatorii economici care, contribuie la protejarea monumentelor istorice cu o sumă cel puţin egală celei pe care o datorează la plata TMI sunt exceptate de la plata acestei taxe.

Printre cei mai mari contribuabili la fondul Timbrului Monumentelor Istorice în anul precedent se numără Teatrul Naţional din Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Turism Felix SA – Băile Felix, dar şi organizatorii unor festivaluri precum Cerbul de Aur (TVR), Summer Well (Livada Advertising) sau mănăstiri precum Dragomirna, Suceviţa sau Voroneţ.

În categoria contributorilor care au ales să utilizeze mecanismul de compensare, realizând lucrări de protejare a unui monument istoric în cuantumul sumelor datorate pentru TMI, INP menţionează Compania de Administrare a Domeniului Bran, Teatrul Gong din Sibiu şi Biserica evanghelică fortificată din satul braşovean Viscri.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și