Investiţii realizate în cadrul Fazei II POIM a proiectului Watman

In cadrul Proiectului Watman, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri a finalizat instalarea a 14 staţii automatizate, urmând ca, în cursul lunii mai, să fie testată funcţionalitatea sistemului informaţional,  derulat de Administraţia Naţională “Apele Române”, a anunţat vineri, într-un comunicat, ABA Crişuri.

“ABA Crişuri este parte activă în cel mai mare proiect de management şi consolidare a capacităţii instituţionale din România, WATMAN, a cărui primă etapă se va finaliza luna aceasta, după şase ani de la demarare. Cu ajutorul acestor investiţii va fi posibilă prelucrarea, în timp real, a tuturor datelor colectate de la senzori şi transmiterea acestora către toţi factorii de decizie, precum şi optimizarea controlului în coordonarea  exploatării construcţiilor hidrotehnice, precum şi optimizarea integrării datelor hidrologice”, a declarat directorul ABA Crişuri, Ionel Avrigeanu.

Investiţiile realizate în cadrul Fazei II POIM a proiectului Watman, in bazinul hidrografic Crişuri, includ staţii pentru măsurarea precipitaţiilor solide şi lichide, în localităţile: Budureasa, Pietroasa, Criştioru de Jos, Poieni, Săcuieu, Ciucea şi Luncoiu de Jos şi staţii de măsurare a nivelului de descărcare în cazul devierilor cursurilor de apă, în localităţile: Girişu de Criş şi Avram Iancu.

In vederea reducerii poluărilor accidentale în localitatea Bulz, s-au montat staţii automatizate la baraje pentru monitorizarea parametrilor de siguranţă structurali în sistem automatizat la acumulările: Tauţ, Abrămuţ-Crestur, Cărăsău, o staţie automatizată cu senzori pentru debite în Oradea şi o staţie automată cu senzori pentru monitorizarea calităţii apei, menite a asigura informaţii esenţiale pentru o intervenţie rapidă,

Proiectul “WATMAN – Sistem Informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor” contribuie la modernizarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, prin dezvoltarea unui management integrat al inundaţiilor, în zonele cele mai vulnerabile din cele 11 bazine hidrografice din ţară: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş – Vedea, Buzău – Ialomiţa, Siret, Prut – Bârlad, Dobrogea – Litoral. Astfel vor beneficia de protecţie aproximativ 1,5 milioane de locuitori din cele mai vulnerabile zone ale României, iar riscul de producere a inundaţiilor va fi diminuat cu 7% la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România.

iar valoarea totală a proiectului este de 11.949.304,4 lei din care suma de 8.494.748,99 lei a fost asigurată prin cofinanţare UE (POS MEDIU 2007-2013 şi POIM 2004-2020)

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și