Olanda: 3,4 miliarde de euro la ajutorul acordat Air France-KLM

La acordul de salvare al Air France-KLM, care a tensionat relaţiile între acţionarii operatorului aerian, guvernul olandez a ajuns la o înţelegere cu Franţa şi va contribui cu 3,4 miliarde de euro (3,8 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Dar,sursele sustin, conform înţelegerii, Olanda va acorda KLM garanţii şi împrumuturi directe şi va numi un membru în Consiliul de Administraţie.

De altfel, reprezentanţii Air France-KLM şi ai Ministerului de Finanţe din Franţa nu au dorit să comenteze informaţia, dar vineri este programată o conferinţă de presă a ministrului olandez de Finanţe unde „vor fi prezentate detaliile pachetului de asistenţă financiară acordat KLM”. De asemenea, pe site-ul companiei olandeze se află un comunicat în care este menţionată suma de 3,4 miliarde de euro.

Si Comisia Europeană a permis Franţei să acorde un sprijin în valoare de şapte miliarde de euro pentru compania aeriană Air France. Ajutorul va fi compus dintr-un împrumut în valoare de patru miliarde de euro acordat de un sindicat de şase bănci şi garantat de statul francez în proporţie de 90%, precum şi de un împrumut direct de trei miliarde de euro dat de statul francez. În schimbul garanţiilor de stat, Air France a promis că va reduce emisiile interne de dioxid de carbon (CO2) cu 50% până în 2024.

De curand, grupul Air France-KLM a raportat pierderi nete de 1,8 miliarde de euro pe primul trimestru, în condiţiile în care pandemia de coronavirus i-a paralizat activitatea începând din luna martie, şi a avertizat să se aşteaptă la consecinţe şi mai dezastruoase pentru finanţele sale până la vară.

Astfel, peratorul aerian franco-olandez a precizat că în primele trei luni ale anului capacităţile sale s-au redus cu 10,5% (după o scădere de 35% în luna martie). Grupul se aşteaptă ca, în al doilea trimestru, capacităţile sale să fie reduse cu aproximativ 95% şi cu 80% în trimestrul al treilea comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Dar, grupul Air France-KLM mizează pe o „revenire lentă a activităţii în vara lui 2020, odată cu ridicarea treptată a restricţiilor la frontieră” dar avertizează că cererea de trafic comercial „nu va reveni la nivelul de dinaintea crizei timp de mai mulţi ani”.

Statul francez şi cel olandez deţin fiecare 14% din acţiunile Air France-KLM, un grup care este lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa, ce oferă acces la o reţea care acoperă 314 de destinaţii în 116 ţări, prin companiile Air France, KLM Royal Dutch Airlines şi Transavia.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și