14.000 de hectare de culturi agricole afectate de seceta patologică din Neamţ

In judeţul Neamţ, aproape 14.000 de hectare de culturi agricole, din care 12.000 de hectare sunt afectate integral, de seceta pedologică, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, prefectul George Lazăr.

Astfel, din totalul terenurilor agricole însămânţate în toamnă, suprafaţa afectată reprezintă peste 60%.

„Seceta pedologică a afectat puternic culturile înfiinţate în judeţul Neamţ, în toamna anului 2019. Am constituit un grup de suport tehnic la nivelul judeţului Neamţ şi şase comisii mixte de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole. Avem un total de 486 de solicitări pentru constatarea pagubelor produse de seceta pedologică, din 54 unităţi administrativ teritoriale”, a declarat prefectul George Lazăr.

Cea mai afectată este cultura de grâu, fiind compromise 9.637 de hectare. Alte aproape 1.500 de hectare cu orz şi 2.223 de hectare cu rapiţă au fost afectate de secetă, dar sunt înregistrate pagube şi la culturile de lucernă, mazăre, secară şi ovăz.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Neamţ a declarat, pentru AGERPRES, că din cele 16.000 hectare de teren care erau irigate în anul 1990, în momentul de faţă nu mai există nici un hectar irigat. Totodată, culturile nu pot fi asigurate pentru seceta pedologică, astfel că singura despăgubire vine din partea statului, a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Neamţ, pentru AGERPRES.

Asadar, cei afectaţi pot depune până pe 14 august, la sediile APIA, documentele prin care solicită despăgubiri pentru culturile afectate de seceta pedologică.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și