două companii va realiza studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Tişiţa – Albiţa
Companiile Search Corporation SRL – Egis România SA se vor asocia şi va elabora studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Tişiţa – Albiţa. Valoarea contractului, care va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile, depăşeşte 11 milioane de lei fără TVA, informează CNAIR.
„Marţi, 7 iulie 2020, Mariana Ioniţă, director general al CNAIR, a semnat contractul de servicii având ca obiect „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Drum Expres Tişiţa – Albiţa”, cu ofertantul desemnat câştigător al procedurii de achiziţie publică, Asocierea SC Search Corporation SRL – SC Egis România SA. Valoarea contractului este de 11.057.073,07 lei fără TVA”, se arată într-un comunicat al companiei de drumuri remis marţi AGERPRES.
Tronsonul Tişiţa-Albiţa face parte din obiectivul de investiţii „Autostrada Bucureşti – Focşani- Albiţa”, iar perioada de realizare a contractului de servicii este de 26 luni.
Acest proiect are ca scop realizarea unui sector de Drum Expres între localităţile Tişiţa şi Albiţa, realizând legătura rutieră între Bucureşti şi Chişinău, tronsonul fiind situat pe reţeaua TEN-T globală în România, menţionează sursa citată.
Sursa: Financiarul.ro.